Sindicaliștii germani au intrat în GREVĂ. Traficul feroviar pe distanțe lungi, SUSPENDAT

Publicat: 10 12. 2018, 09:38
Actualizat: 26 03. 2019, 12:30

Personalul din sectorul feroviar german a intrat în grevă după ce negocierile cu Deutsche Bahn pe tema salariilor au eșuat, provocând temeri că traficul feroviar ar putea fi perturbat în perioada Sărbătorilor de iarnă, transmite Reuters.

Sindicatul EVG, care reprezintă majoritatea angajaților din sectorul feroviar, a comunicat sâmbătă că declanșarea de greve de avertisment este iminentă.

EVG solicită o majorare cu 7,5% a salariilor și modificări în privința programului de lucru și concediilor.

Compania feroviară de stat Deutsche Bahn a afirmat că decizia EVG de a întrerupe negocierile cauzează o „escaladare inutilă” care va neliniști călătorii în perioada Crăciunului.

„Trebuie să ne așteptăm la întreruperi chiar și după terminarea avertismentelor”, au afirmat reprezentanții Deutsche Bahn adăugând că vor încerca să minimalizeze problemele. Compania de stat, a declarat că a oferit sindicaliștilor o creștere salarială de 5,1% în două etape și o plată unică de 500 de euro. „În total, pachetul este echivalent cu o creștere de 7%”, au afirmat reprezentanții companiei. 

„Momentan, traficul pe distanțe lungi este suspendat”, se menționează într-un comunicat publicat pe site-ul companiei.

Greva a început luni dimineață la ora locală 4.00 (5.00, ora Românei).

 

German rail operator #DeutscheBahn says that long-distance rail traffic came to a halt Monday morning amid a four-hour nationwide strike, which started in early morning hours after pay talks failed. @DB_Info #Travel #Germany https://t.co/BkyLzAKz9N

— Andy Eckardt (@ameckardt) December 10, 2018