Siria are două posibilități: planul Annan sau războiul civil

Publicat: 29 05. 2012, 05:12
Actualizat: 29 05. 2012, 08:57

 

Ministrul britanic al Afacerilor Externe, William Hague, a declarat în timpul unei conferințe de presă de la Moscova, de luni, că Siria are de ales între punerea în aplicare a planului Annan și războiul civil, relatează AFP.

„Nu este ca și cum alternativele din Siria sunt: planul Annan sau reluarea controlui țării de către regimul lui Bashar al-Assad”, a declarat Hague după o întâlnire cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

„Alternativele sunt: planul Annan sau agravarea haosului din Siria, având ca finalitate un război civil generalizat și o explozie”, a adăugat acesta. Hague a susținut că a făcut apel către Rusia pentru ca aceasta să pună presiune asupra aliatului său sirian cu scopul de a respecta planul Annan.

„Este imperativ să se facă toate eforturile pentru a începe procesul politic și pentru a încuraja (…) regimul Assad să facă un plan pe care încă nu l-a făcut”, a menționat diplomatul. „Cred că Rusia are un rol important, fapt pe care l-am discutat și astăzi”.

În timpul aceleiași conferințe de presă, Lavrov a cerut țărilor occidentale să nu mai încerce înlăturarea regimului sirian, și să continue „același joc” care a dus la pregătirea planului Annan.

Moscova consideră că singura soluție este un „dialog” între sirieni, și acuză frecvent opoziția radicală și pe susținătorii ei străini că încearcă eșuarea planului de pace al emisarului internațional Kofi Annan.