Siria dispersează arsenalul chimic în întreaga țară

Publicat: 13 09. 2013, 09:07
Actualizat: 13 09. 2013, 09:07

Siria a început să disperseze arsenalul chimic în aproximativ 50 de locuri, cu scopul de a complica sarcina celor care urmează să îl plaseze sub control internațional, scrie The Wall Street Journal (WSJ) în ediția de vineri, citat de AFP.
Publicația, care citează oficiali americani sub protecția anonimatului, afirmă că o unitate militară specializată, Unitatea 450, deplasează de multe luni, ceea ce a făcut inclusiv săptămâna trecută, aceste stocuri de arme chimice, de peste 1.000 de tone, potrivit unor experți.

Aceste arme chimice au început să fie deplasate, în urmă cu aproximativ un an, dinspre partea de vest a Siriei, unde sunt stocate, către 24 de locuri importante pe teritoriul întregii țări.

Unitatea 450 a început totodată să recurgă la zeci de locuri de mai mică importanță, în total fiind vorba de aproximativ 50 de locuri, împrăștiate pe tot teritoriul sirian, scrie publicația.

În pofida acestei strategii, serviciile americane și israeliene de informații apreciază că știu în continuare unde se află cea mai mare parte a stocurilor de arme chimice, adaugă cotidianul american de afaceri.

„Știm în mod clar mai puțin decât știam în urmă cu șase luni despre localizarea acestor arme”, a recunoscut unul dintre oficialii citați de ziar.

Președintele sirian Bashar al-Assad s-a angajat să trimită ONU documentele necesare semnării acordului privind interzicerea utilizării armelor chimice, reclamând în schimb concesii importante Washingtonului.

Americanii și rușii au început joi, la Geneva, discuții, prevăzute pentru cel puțin două zile, la care participă experți în dezarmare, care vizează modul de plasare a arsenalului chimic sirian sub control internațional, o inițiativă lansată luni de către Moscova și care a îndepărtat amenințarea unor atacuri occidentale asupra regimului de la Damasc.