Soția șefului Credit Suisse nu se dă la fund în scandalul în care e implicată banca elvețiană. Ce a făcut ea la un eveniment monden din SUA

Publicat: 18 03. 2023, 13:02
Elisabeth „Lizzy” da Trindade-Asher este soția directorului general al Credit Suisse, Daniel Ezra

Elisabeth „Lizzy” da Trindade-Asher, soția directorului general al Credit Suisse, Daniel Ezra, a îmbrăcat o ținută în stil francez de servitoare și și-a afișat „derriere-ul” la un eveniment social din New York, chiar în momentele în care oficialii elvețieni au anunțat că ajută afacerea soțului ei cu 50 de miliarde de dolari.

Fără să stea prea mult pe gânduri, soția șefului de la Credit Suisse, Lizzy da Trindade-Asher, originară din Peru, a pozat într-o poziție destul de lascivă la un eveniment monden de marcă al „înaltei societăți” din New York, joi seară, scrie New York Post.

Poate că momentul trecerea fără să fie remarcat dacă, în aceeași seară, banca din Elveția condusă de soțul ei nu se afla în centrul unei crize majore, după ce căzuse la bursă cu aproximativ 30%. În momentele în care Lizzie Asher poza alături de vedete precum Nicky Hilton, Credit Suisse declara că va împrumuta până la 54 de miliarde de dolari de la banca centrală elvețiană pentru a susține lichiditatea și încrederea investitorilor.

În picaj din 2007

Credit Suisse este prima bancă globală importantă căreia i s-a oferit un colac de salvare de urgență de la criza financiară din 2008.

Banca elvețiană Credit Suisse, ai cărei investitori principali sunt arabii de la Saudi National Bank (Banca Națională Saudită), nu a trecut cu totul de hopul de miercuri, când a ținut capul de afiș al tensiunilor de pe piața internațională, după falimentul americanilor de la Silicon Valley Bank din Statele Unite ale Americii.

Rezultatele pe bursă au fost negative vineri, chiar și după ce Banca Națională a Elveției a dat asigurări că îi va acorda ajutor. Veștile nu au fost bune pentru executivii băncii din partea acționarilor nemulțumiți, mai concret chiar cei americani, care au decis că cheme bancherii elvețieni în judecată, într-un proces colectiv, pe motiv că le-ar fi fost comunicate rezultate înșelător de bune anul anterior, rezultate. Totul vine pe fondul unui declin constat al Credit Suisse care a început încă înaintea crizei financiare din 2008.

Acțiunile Credit Suisse au urcat cu peste 30% la deschiderea tranzacțiilor de joi, după ce banca a anunțat că va împrumuta până la 50 de miliarde de franci elvețieni de la Banca Națională a Elveției.

Cu toate acestea, acțiunile Credit Suisse au revenit pe o pantă descendentă vineri și au terminat cu 8% mai jos, potrivit CNBC. Credit Suisse a fost acțiunea cu cele mai proaste performanțe din indicele Stoxx 600, în scădere cu 9,4%, arată sursa citată.

Închiderea de miercuri la 1,697 de franci elvețieni pe acțiune a scăzut cu aproape 98% față de maximul istoric al acțiunilor din aprilie 2007, conform calculelor CNBC