Spital din centrul orașului Donețk, atacat cu obuze

Publicat: 24 08. 2014, 11:19
Actualizat: 29 03. 2019, 11:45

Membri ai personalului Spitalului Kalinina din Donețk au anunțat că nicio persoană nu a fost rănită în atacul cu obuze.

Obuzele au căzut în morga spitalului și în alte două anexe ale clădirii, iar zeci de pacienți au fost transferați rapid la subsol.

Mai multe atacuri au avut loc în ultimele zile în orașul Donețk, vizând inclusiv stadionul echipei de fotbal Șahtior.

Cel puțin șase persoane au murit sâmbătă în bombardamentele care au vizat centrul orașului separatist ucrainean, scena confruntărilor între armata ucraineană și insurgenți proruși.