Statul Islamic a depășit Al Qaida, devenind principala mișcare extremistă din lume

Publicat: 09 10. 2015, 10:03

Rasmussen a afirmat în fața Comisiei Senatului american pentru Securitate Internă și Afaceri guvernamentale că gruparea Stat Islamic a depășit al-Qaida ca lider al mișcărilor extremiste violente la nivel global, precizând că organizația are acces la un număr mare de potențiali recruți din statele occidentale. Gruparea Stat Islamic este cunoscută pentru folosirea rețelelor de socializare în vederea recrutării de noi adepți.

El a adăugat că experții americani în combaterea terorismului consideră în continuare gruparea yemenită Al-Qaida din Peninsula Arabă (AQPA) drept o amenințare, din cauza interesului manifestat de aceasta pentru atacarea Statelor Untie și a avioanelor.

Directorul FBI, James Comey, a declarat de asemenea în fața Comisiei că anchetatorii americani sunt la curent cu prezența în Statele Unite a multor presupuși militanți islamiști.

Comey a precizat că anchetatorii au urmărit „zeci de persoane în SUA 24 de ore pe zi, șapte zile pe sâptămână” pe parcursul verii și au reușit să le anihileze. El a adăugat că recruții grupării Stat Islamic din SUA sunt din ce în ce mai tineri și tot mai multe femei și fete încearcă să se alăture organizației militante. El a subliniat că militanții folosesc sisteme criptate de comunicare pentru a nu fi detectați.

Comey a mai spus că administrația americană și-a îmbunătățit metodele de verificare a refugiaților din alte țări, pentru a se asigura că nu prezintă riscuri teroriste sau de altă natură pentru Statele Unite, dar a apreciat că întotdeauna există riscuri asociate cu primirea imigranților din țări afectate de tulburări.

Adminstrația președintelui american, Barack Obama, a anunțat luna trecută că va mări numărul imigranților care vor fi primiți în SUA în următorii doi ani. Printre aceștia vor figura mulți refugiați din Siria, unde gruparea Stat Islamic controlează aproximativ o jumătate din teritoriu.