Statul Islamic a publicat „din greșeală” înregistrarea video cu decapitarea lui Steven Sotloff

Publicat: 03 09. 2014, 18:01
Actualizat: 03 02. 2019, 00:19

Potrivit site-ului, un cont pe rețeaua de microblogging Twitter afiliat SI – suspendat în prezent – a publicat înregistrarea înainte de termenul prevăzut în acest sens.

Alt cont afiliat SI, @Khattabyaz, a criticat postarea, dar era deja prea târziu, înregistrarea aflându-se în circulație la momentul respectiv.

Gruparea sunnită ultraradicală și-a cerut scuze abonaților pentru lipsa de disciplină, într-un text postat pe site-ul Justpaste, în care se arată că „o clarificare a erorii a fost prezentată de către contul «Uyun al-Ummah», care a publicat videoclipul înainte de ora oficială”, potrivit Vocavtiv.com. „Utilizatorul a văzut un tweet cu videoclipul și a crezut că a fost publicat oficial. Am încercat să ștergem videoclipul, după ce ne-am dat seama că a fost publicat din greșeală și le cerem scuze abonaților (conturilor) Statului Islamic”, se mai arată în acest text.

În înregistrarea video, postată marți, apare un călău îmbrăcat în negru, care vorbește cu un accent britanic și care pare să confirme că este același bărbat din înregistrarea video a decapitării lui James Foley, notează site-ul. „Revin, Obama, și revin din cauza politicii tale externe arogante față de Statul Islamic”, a declarat bărbatul mascat în această înregistrare video de cinci minute.

Călăul a amenințat din nou că execuțiile vor continua în cazul în care Statele Unite nu-și schimbă politica externă, afirmând că următorul va fi britanicul David Cawthorne Haines, prezentat în înregistrare după o imagine cu cadavrul decapitat al lui Sotloff. Acesta a apărut, anterior, în înregistrarea video a decapitării lui James Foley.

Execuția lui Sotloff și prezentarea altui jurnalist – care nu se știe unde se află – ridică problema numărului de occidentali răpiți și ținuți ostatici de către SI, o grupare care pare pregătită să comită crime barbare în fața camerelor de luat vederi de dragul audienței, comentează site-ul.

Înregistrarea video cu decapitarea jurnalistului american Steven Sotloff, difuzată marți de gruparea islamistă Statul Islamic, este „autentică”, a anunțat miercuri Casa Albă. „Serviciile de informații americane au analizat înregistrarea video difuzată recent, care îl prezintă pe cetățeanul american Steven Sotloff, și au apreciat că este autentică”, a declarat Caitlin Hayden, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de securitate națională.

Președintele american, Barack Obama, a declarat miercuri că Statele Unite nu se vor lăsa „intimidate” de gruparea Statul Islamic, după decapitarea celui de-al doilea jurnalist american, revendicată de insurgenți islamiști. Denunțând „un act de o violență oribilă”, Obama a dat asigurări în fața presei, la Tallinn, în Estonia, că obiectivul Statelor Unite este ca gruparea Statul Islamic „să nu mai fie o amenințare” pentru regiune. El a subliniat însă că acest lucru va necesita timp și că nu se va putea realiza decât în cooperare strânsă cu partenerii din regiune.