Statul Islamic a revendicat atentatul de la Consulatul Italiei din Cairo, soldat cu un mort și mai mulți răniți

Publicat: 12 07. 2015, 08:53
Actualizat: 12 07. 2015, 10:27

This browser does not support the video element.

Cel puțin o persoană a fost ucisă, iar altele rănite, după ce o mașină-capcană a explodat lângă clădire.

Într-un mesaj postat pe un cont de Twitter legat de SI musulmanii sunt îndemnați să se ferească de locuri precum consulatul italian, desemnate drept „ținte legitime” ale unor atacuri.

Polițiști și civili se află printre persoanele rănite, potrivit Ministerului egiptean al Sănătății.

Intrarea principală în clădire a fost distrusă aproape în întregime, geamurile au fost sparte de deflagrație, iar imobilul a fost inundat după ce țevile de alimentare cu apă au fost sparte.

„Italia nu se va lăsa intimidată”, a declarat ministrul italian de Externe Paolo Gentiloni într-un mesaj postat pe Twitter, adăugând că nu există victime în rândul italienilor.

Premierul Matteo Renzi a discutat cu președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi, după atac, și a promis că cele două țări vor lupta împreună „împotriva terorismului și fanatismului”.

Atacul ridică întrebări cu privire la capacitatea forțelor egiptene de a asigura securitatea misiunilor diplomatice străine din țară, notează corespondentul BBC la Cairo.

Procurorul general Hisham Barakat a fost ucis luna trecută într-un atac cu mașină-capcană în capitala egipteană. Tot în iunie, trei persoane au fost ucise într-un atentat cu mașină-capcană împotriva unui comisariat de poliție.

Forțele de securitate egiptene luptă împotriva islamiștilor, în principal în Peninsula Sinai.

Cel puțin 600 de polițiști egipteni și militari au fost uciși de către militanți islamiști în ultimii doi ani.

Islamiștii și-au intensificat atacurile după ce armata l-a îndepărtat de la putere pe fostul președinte islamist Mohammed Morsi, în iulie 2013.

Președintele Abdul Fattah al-Sisi a promis, recent, o intensificare a reprimării militanților islamiști.

Sute de membri ai mișcării Frații Musulmani, inclusiv Morsi, au fost condamnați la moarte de tribunale egiptene. Majoritatea se află pe culoarele morții.