Statul Islamic încă amenință Europa, avertizează șeful MI5

Publicat: 15 05. 2018, 15:35

„Deși Daesh (Statul Islamic) și-a pierdut califatul fals și fortărețele din Siria și Irak, abordarea grupului va necesita eforturi internaționale susținute pentru următorii ani”, a precizat Andrew Parker.

„În timp ce vorbesc, încearcă să se regrupeze, amenințarea fiind probabilă să persiste”, a mai adăugat Parker.

Precizările au fost făcute în cadrul unei întâlniri a șefilor serviciilor de informații de la Berlin, în primul discurs ținut de un șef al MI5 în afara granițelor Marii Britanii.

Expertul în securitate Phil Ingram, a declarat pentru BBC că „Statul Islamic a fost acuzat de atacuri care au deranjat multe grupări afiliate Al-Qaida. Acestea vor să revină la atacuri sofisticate, precum cel de pe 11 septembrie, pentru că văd Statul Islamic că se află în centrul atenției media”.

Andrew Parker nu este, însă, primul expert care avertizează cu privire la intesificarea atacurilor teroriste ale Statului Islamic, odată cu pierderea teritoriului. În 2017, chiar înainte de pierderea orașului Mosul, analiștii STRATFOR vorbeau de o „reinventare” a grupării, oferind ca exemplu experiențele talibanilor și a grupării Al-Qaida (din care s-a rupt Statul Islamic).

Ca urmare a invaziei americane din Afganistan din 2001, aceștia și-au împrăștiat forțele, recurgând la războiul de gherilă și la atacuri teroriste, efectuate atât pe plan regional, cât și internațional. 

Cele mai recente atacuri teroriste revendicate de ISIS au fost cel de la Paris, de sâmbătă, în urma căruia o persoană a murit și alte patru au fost rănite, și cele din Indonezia, de duminică, soldate cu cel puțin 13 morți și 40 de răniți.