Steagul Rusiei a fost arborat la toate unitățile militare din Crimeea, anunță Moscova

Publicat: 26 03. 2014, 10:22
Actualizat: 28 07. 2014, 18:18

„La 26 martie steagul Federației Ruse a fost arborat la toate cele 193 de unități și instalații militare staționate în Crimeea”, a declarat oficialul citat de RIA Novosti.

Ceremonii au fost organizate în cazărmi, la arborarea steagului rusesc, cântându-se imnul rusesc, a precizat el.

Forțele ruse au preluat marți seara controlul asupra ultimei nave care se mai afla sub pavilion ucrainean în Crimeea, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Vladislav Seleznev. Apărarea rusă nu a comunicat vreo informație despre operațiuni în Crimeea.

Rușii au încheiat în trei săptămâni preluarea controlului militar asupra peninsulei.

Forțe ruse și miliții proruse i-au încercuit, mai întâi, pe militarii ucraineni în baze, iar după anexarea peninsulei la Rusia au preluat controlul asupra unităților militare și navelor ucrainene, fără confruntări armate.

Militarii ucraineni care au optat să continue să servească Ucraina urmează să fie „repatriați” cu trenul, împreună cu bunurile pe care le dețin, după ce au predat armele forțelor ruse, a precizat generalul Gherasiov.

Aproape 1.500 de militari ucraineni s-au înregistrat în acest sens la un punct de înregistrare la Sevastopol, marți, a anunțat generalul rus.

Igor Teniuh, ministrul ucrainean al Apărării care a demisionat marți, a declarat în Parlament că, dintre cei aproape 18.000 de militari ucraineni din Crimeea, doar aproximativ 4.300 au ales să vină în Ucraina pentru a continua să servească în cadrul forțelor armate ale țării.