Studentele din Afganistan se pot întoarce în universități

Publicat: 02 02. 2022, 19:11
Sursa foto: Twitter/Hananya Naftali

Universitățile publice din Afganistan s-au redeschis miercuri, pentru prima dată de când talibanii au preluat controlul asupra țării anul trecut, iar studentele au putut și ele să revină în sălile de curs.

Administrația talibană nu și-a anunțat oficial planurile referitoare la femeile din universități, dar oficialii din domeniul educației au declarat pentru Reuters că femeilor li se permite să participe la cursuri, cu condiția să fie separate fizic de studenții bărbați.

Sub conducerea anterioară a talibanilor, din 1996 până în 2001, fetele și femeile nu au avut acces la educație. Gruparea islamistă susține că și-a schimbat viziunea de la preluarea puterii pe 15 august, deoarece forțele străine s-au retras.

Cu toate acestea, talibanii au fost destul de neclari în privința planurilor lor în această privință, iar fetelor de liceu din multe provincii încă nu li s-a permis să se întoarcă la școală. Unele universități private s-au redeschis, dar în multe cazuri, studentele nu s-au putut întoarce la cursuri.

Comunitatea internațională cere ca fetele și femeile din Afganistan să aibă acces la educație

Comunitatea internațională a făcut din educația fetelor și femeilor o parte esențială a solicitărilor sale către noul regim de la Kabul, în contextul în care talibanii caută ajutor extern și deblocarea activelor afgane înghețate în Statele Unite și alte state occidentale, dată fiind situația critică a economiei afgane.

Organizația Națiunilor Unite a salutat includerea studentelor în universitățile publice din țară.

„ONU salută anunțul că universitățile publice vor începe redeschiderea pe 2 februarie pentru toți studenții. Este crucial ca fiecare tânăr să aibă acces egal la educație”, a spus misiunea ONU în Afganistan pe Twitter.

Un oficial din domeniul educației, care a cerut să rămână anonim pentru că nu era autorizat să vorbească cu mass-media, a spus că universităților li s-au oferit diferite opțiuni pentru a menține studentele izolate, inclusiv cursuri separate pentru bărbați și femei sau programe de funcționare speciale pentru a împărți studenții pe sexe.

Khalil Ahmad Bihsudwal, rectorul Universității Nangarhar, a declarat pentru Reuters că studenții și studentele vor urma cursuri separate, o practică deja în vigoare în multe provincii.

Doar universitățile din provinciile cu un climat mai cald s-au deschis miercuri. Instituțiile de învățământ superior din zonele mai reci, inclusiv din capitala Kabul, urmează să fie redeschise pe 26 februarie.