SUA a distrus 16 nave iraniene de minare în strâmtoarea Ormuz. Donald Trump amenință Teheranul cu „consecinţe militare fără precedent”

Publicat: 11 03. 2026, 07:37
Actualizat: 11 03. 2026, 07:37
Navă iraniană distrusă - Foto: X/ @CENTCOM

Armata americană a anunțat distrugerea a 16 nave iraniene folosite pentru minarea strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume. Președintele Donald Trump a avertizat Iranul cu „consecinţe militare fără precedent” dacă continuă blocada rutei cruciale de transport energetic.

Armata Statelor Unite a anunțat că a distrus 16 nave iraniene utilizate pentru operațiuni de minare în apropierea strâmtorii Ormuz, într-o acțiune militară menită să prevină blocarea uneia dintre cele mai importante rute de transport energetic la nivel global, potrivit Dailymirror.com.

Potrivit unui mesaj publicat de armata americană pe platforma X, operațiunea a avut loc pe 10 martie și a vizat în special nave folosite pentru amplasarea minelor maritime.

„Forţele americane au eliminat mai multe nave de război iraniene pe 10 martie, inclusiv 16 nave de plasare a minelor în apropierea strâmtorii Ormuz”, a transmis armata SUA.

Donald Trump amenință Iranul cu reacții militare dure

Președintele Donald Trump anunțase anterior distrugerea mai multor nave iraniene, într-un mesaj publicat pe platforma sa Truth Social.

„Sunt încântat să raportez că în ultimele ore am lovit şi am distrus complet 10 vase şi/sau nave de plasare a minelor inactive, iar altele vor urma!”, a declarat el.

Liderul de la Casa Albă a avertizat că Statele Unite vor reacționa dur dacă Iranul va încerca să mineze strâmtoarea Ormuz, punct strategic prin care trece aproximativ 20% din producția mondială de petrol și gaze naturale lichefiate.

„Dacă, din orice motiv, au fost amplasate mine şi acestea nu sunt îndepărtate imediat, consecinţele militare pentru Iran vor fi fără precedent”, a avertizat președintele Donald Trump.

În același mesaj, liderul american a sugerat că o eventuală retragere a minelor ar putea deschide calea unei detensionări.

„Dacă, în schimb, ei vor îndepărta ce a fost pus, acesta va fi un pas uriaş în direcţia corectă!”, a adăugat Trump.

Strâmtoarea Ormuz reprezintă unul dintre cele mai sensibile puncte strategice ale comerțului global cu energie, iar orice blocare a acestei rute ar putea provoca șocuri majore pe piața petrolului și a gazelor.

Recomandarea autorului:

Criza petrolului ia amploare. Statele G7 analizează o „eliberare coordonată” din rezervele strategice pentru a calma piețele energetice