SUA cred că 20-30 de foști deținuți de la Guantanamo s-au alăturat Statului Islamic sau altor grupări

Publicat: 31 10. 2014, 10:01

Oficiali de rang înalt din sectoarele apărării și serviciilor de informații susțin că majoritatea deținuților eliberați de la Guantanamo nu se întorc în luptă, iar dintre cei care fac acest lucru doar câțiva luptă în Siria.

Dintre cei 630 de deținuți eliberați de la Guantanamo, 180 au revenit sau sunt suspectați că au revenit pe câmpul de luptă. Dintre aceștia, sursele citate susțin că 20-30 s-au alăturat fie Statului Islamic, fie altor grupări militante din Siria sau colaborează cu acestea de pe teritoriul altor țări. Oficialii susțin că majoritatea operează în interiorul Siriei.

„Știm că unii dintre deținuții de la Guantanamo s-au întors pe câmpul de luptă. Suntem conștienți de acest lucru dar credem că în general politica de închidere a Guantanamo este clar în interesul Statelor Unite, așa cum a precizat președintele”, a declarat secretarul Apărării, Chuck Hagel.

Majoritatea islamiștilor eliberați în țările de origine tind să rămână acolo și să lupte la nivel local. Afganii care s-au întors pe câmpul de luptă, de exemplu, tind să rămână în Afganistan. Dar acești oficiali susțin că foștii deținuți care s-au alăturat Statului Islamic în Siria au migrat din țările europene și africane care au acceptat să îi primească. Printre acestea se numără Egiptul și Tunisia, precum și șase țări europene.

Potrivit unei surse, la Guantanamo mai sunt 149 de deținuți, dintre care aproximativ 90 sunt originari din Yemen. Optzeci de deținuți sunt în prezent eligibili pentru transfer.