SUA desfășoară o forță navală uriașă lângă Iran. Al treilea portavion, cu peste 9.000 de militari americani, pleacă spre Orientul Mijlociu

Publicat: 02 10. 2026, 10:24
Portavionul USS Theodore Roosevelt - Foto: Mediafax foto

Pentagonul trimite o nouă forță navală de amploare în Orientul Mijlociu, unde SUA ar putea avea simultan trei portavioane și peste 20.000 de marinari și pușcași marini. Mobilizarea vine după ce Donald Trump a precizat că nu exclude intensificarea atacurilor asupra Iranului după alegerile din noiembrie.

Statele Unite își extind din nou dispozitivul militar din Orientul Mijlociu, într-un moment în care războiul cu Iranul pare departe de o soluție de pace. Donald Trump lasă deschisă posibilitatea unei noi escaladări după alegerile americane de la jumătatea mandatului.

Un al treilea grup de luptă condus de un portavion a fost trimis spre regiune, alături de o forță specializată în operațiuni amfibii, potrivit The Guardian. Noua desfășurare aduce noi mii de militari și o capacitate suplimentară importantă de atac aerian și naval în apropierea Iranului.

Forța aflată în deplasare este construită în jurul portavionului USS Theodore Roosevelt și include grupul de intervenție amfibie USS Makin Island, împreună cu două nave de desant. La bordul navelor se află peste 7.000 de marinari și aproximativ 2.000 de pușcași marini.

Portavionul USS Theodore Roosevelt – Foto: Mediafax foto

Potrivit unui oficial american citat sub protecția anonimatului, noua desfășurare ar putea face ca trei portavioane americane să se afle simultan în Orientul Mijlociu până la sfârșitul lunii octombrie.

SUA ar putea avea peste 20.000 de militari ai forțelor navale în regiune

Luând în calcul forțele deja desfășurate, peste 20.000 de marinari și pușcași marini ar putea opera în Orientul Mijlociu, alături de sute de aeronave. Portavioanele USS George H.W. Bush și USS George Washington se află deja în regiune, împreună cu grupul amfibiu USS Boxer.

Totuși, prezența celor trei portavioane ar putea fi însă temporară.

USS George Washington, care operează în mod normal în Pacific, a fost transferat în Orientul Mijlociu pentru a înlocui USS Abraham Lincoln. Echipajul acestuia din urmă acumulase peste 260 de zile consecutive pe mare, după o misiune extrem de lungă.

Odată cu sosirea USS Theodore Roosevelt, USS George Washington ar putea părăsi Orientul Mijlociu și reveni în zona Japoniei.

Noua mobilizare militară intervine în condițiile în care perspectiva unui acord între Washington și Teheran rămâne îndepărtată, iar războiul se prelungește dincolo de intervalul de câteva săptămâni evocat inițial de Trump.

Trump a respins oferta Iranului și nu exclude noi bombardamente

Șeful de la Casa Albă a recunoscut într-un interviu acordat revistei Time că intensificarea bombardamentelor împotriva Iranului după scrutinul din 3 noiembrie este „posibilă”.

Întrebat ce ar putea urma din punct de vedere militar, Trump a refuzat să dezvăluie detalii despre eventualele operațiuni.

„Nu vă pot spune asta pentru că, vedeți voi, mă întrebați: «Unde veți bombarda?»”, a declarat Donald Trump.

Trump a dezvăluit și că a respins cea mai recentă propunere iraniană privind încetarea focului, susținând că aceasta nu îndeplinea condițiile Washingtonului.

„Lucrurile pe care nu le-aș fi aprobat acum un an, nu le-aș aproba nici astăzi”, a spus Trump.

Printre concesiile oferite de Teheran s-ar fi aflat „deschiderea” Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transporturile energetice mondiale. Președintele american a apreciat însă că oferta iraniană, privită în ansamblu, „nu era suficient de bună”.

Prelungirea conflictului începe să intre tot mai puternic și în calculele electorale de la Washington. Întrebat dacă războiul, confruntat cu o opoziție tot mai mare în rândul populației, ar putea afecta Partidul Republican la alegerile din noiembrie, Trump a admis inițial: „Este posibil”.

Președintele susține însă că împiedicarea Iranului să obțină o armă nucleară ar trebui să transforme intervenția militară într-un avantaj electoral pentru republicani.

„Ar trebui să ajute, pentru că Iranul nu va avea o armă nucleară”, a declarat Trump.

Liderul de la Casa Albă a afirmat că „100% dintre oameni” se opun posibilității ca Iranul să dispună de capacități pentru un atac nuclear, inclusiv la nivel internațional.

„Așadar, dacă o spui așa, ar fi de ajutor. Dacă nu spui asta, ar putea fi în detrimentul nostru”, a mai spus Donald Trump.