SUA dezmint orice tensiuni cu Arabia Saudită, după informațiile apărute în presă

Publicat: 23 10. 2013, 08:57
Actualizat: 31 07. 2014, 14:38

Relațiile dintre Statele Unite și Arabia Saudită rămân puternice, a insistat marți un oficial american, negând intenția Riyadului de a-și reduce cooperarea cu Washingtonul în Siria, evocată de presă, relatează AFP.

La întrebarea dacă Arabia Saudită a informat Statele Unite cu privire la o astfel de schimbare politică, acest oficial a asigurat: „Din câte știu, acest mesaj nu a fost transmis Departamentului de Stat de către saudiți”.

Potrivit Wall Street Journal, șeful serviciilor de informații saudite, prințul Bandar ben Sultan al-Saud, le-a declarat diplomaților europeni că Riyadul își va reduce cooperarea cu Statele Unite pentru înarmarea și antrenarea rebelilor sirieni.

Vineri, Arabia Saudită și-a anunțat intenția de a refuza un loc în Consiliul de Securitate al ONU, la o zi de la prima sa alegere în acest for, un act fără precedent al cărui scop este protestul față de „neputința” Consiliului, în special în fața dramei siriene. Luni, ONU încă nu fusese notificat în legătură cu acest refuz.

„Este vorba despre un mesaj în atenția Statelor Unite, nu a ONU”, a declarat prințul Bandar, potrivit WSJ, care asigură că saudiții îi reproșează aliatului lor american că nu a recurs la atacuri împotriva arsenalului chimic al lui Bashar al-Assad.

Regatul cu majoritate sunnită asistă, de asemenea, cu circumspecție la o ușoară ameliorare a relațiilor dintre Statele Unite și Iranul șiit.

„Relația noastră și în special parteneriatul cu saudiții sunt puternice. Acordăm multă importanță inițiativei lor într-un număr mare de domenii”, a insistat marți Marie Harf, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. „Lucrăm împreună pe probleme importante și împărtășim aceleași obiective, fie că se referă la încheierea războiului din Siria, fie la revenirea unui Guvern democratic în Egipt sau împiedicarea Iranului de a obține arma nucleară”.

„Întrebarea cum atingem aceste obiective este tocmai cea pe care o analizăm în acest moment cu saudiții și toți partenerii noștri internaționali”, a adăugat ea.

Purtătoarea de cuvânt a amintit, de asemenea, că secretarul de Stat John Kerry s-a întâlnit cu omologul său saudit timp de două ore la Paris, o întâlnire calificată drept „productivă” de Marie Harf. În timpul acestei întâlniri, John Kerry a cerut Arabiei Saudite să accepte locul în Consiliul de Securitate al ONU.