SUA își repoziționează trupele după ultimatumul dat Trump Iranului. Primul obiectiv anunțat de administrația de la Washington

Publicat: 14 10. 2017, 12:48

Maiorul Adrian Rankine-Galloway, un purtător de cuvânt al Pentagonului, a declarat că Departamentul american al Apărării analizează configurația forțelor militare din Orientul Mijlociu și pregătește repoziționarea acestora.

„Încercăm să identificăm noi zone în care vom colabora cu aliații pentru a exercita presiuni asupra regimului din Iran, pentru a neutraliza influența destabilizatoare și a limita puterea agresivă a Teheranului, în special susținerea acordată grupurilor teroriste”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, citat de site-ul israelian Ynetnews.com.

După prezentarea noii strategii față de Iran de către președintele SUA, Donald Trump, secretarul american al Apărării, James Mattis, a declarat că primul obiectiv va fi inițierea de discuții cu aliații din Europa, din Orientul Mijlociu și din alte zone ale lumii pentru a stabili în comun reacțiile la acțiunile Iranului.

„În mod categoric, intenționăm să blocăm transporturile de armament spre zone precum Yemen și Bahrain; de asemenea, vrem să blocăm activitățile Iranului cu grupuri surogat precum mișcarea libaneză Hezbollah”, a afirmat Mattis, citat de site-ul agenției Reuters. Mișcarea Hezbollah, unul dintre principalii inamici ai Israelului, este activă în sudul Libanului și oferă susținere militară regimului Bashar al-Assad în războiul civil din Siria.

Președintele Donald Trump a prezentat vineri seară noua strategie a Statelor Unite față de Iran. Donald Trump a criticat dur regimul de la Teheran, acuzându-l de susținerea terorismului, de intensificarea programului balistic și de continuarea activităților nucleare. Liderul de la Casa Albă a anunțat că nu poate confirma respectarea de către Iran a Acordului nuclear semnat cu marile puteri, dar nu a dispus retragerea Statelor Unite acum din Tratat, avertizând însă că acest lucru se poate produce „oricând”. De asemenea, Donald Trump a promis noi sancțiuni împotriva Teheranului, oferind asigurări că vor fi blocate eforturile regimului islamist de a fabrica arme nucleare și rachete intercontinentale.

Reacția Rusiei la avertismentul americanilor

 Administrația Vladimir Putin a exprimat regret că președintele SUA, Donald Trump, a decis să nu confirme respectarea de către Iran a Acordului nuclear, îndemnând toate părțile să păstreze Tratatul internațional.

„Regretăm decizia președintelui SUA de a nu certifica respectarea de către Iran a Acordului nuclear”, a comunicat Ministerul rus de Externe, citat de site-ul agenției Sputnik.

„Rusia menține angajamentul față de Acordul nuclear, este interesată să îl păstreze și va continua îndeplinirea obligațiilor asumate. Îndemnăm toți participanții să procedeze la fel”, subliniază Ministerul rus de Externe.