SUA își vor retrage sistemele de rachete Patriot din Turcia, după un anunț similar al Germaniei

Publicat: 17 08. 2015, 07:48

Anunțul Statelor Unite a fost făcut duminică, la o zi după ce Germania a informat că își va retrage sistemele de rachete Patriot din sudul Turciei, din apropierea frontierei siriene.

Sistemele „Patriot vor fi aduse în Statele Unite pentru operațiuni critice de modernizare, care vor asigura că forța de apărare antirachetă a SUA va fi capabilă să contracareze amenințările globale care evoluează și să protejeze aliații și partenerii – inclusiv Turcia”, se arată într-un comunicat comun al Guvernelor american și turc.

„Statele Unite și NATO susțin securitatea Turciei și stabilitatea regională”, adaugă comunicatul. „În timp ce Statele Unite desfășoară mijloace aeriene suplimentare și cooperează cu Turcia pentru a combate (gruparea) Stat Islamic, SUA vor continua de asemenea să colaboreze cu Turcia pentru a-i susține capacitățile de apărare antiaeriană, inclusiv împotriva amenințării rachetelor balistice”, continuă textul.

Comunicatul notează că navele Aegis ale Forțelor navale americane vor rămâne în estul Mării Mediterane. „Aceste nave oferă o gamă de capacități pentru apărarea Turciei și a misiunilor NATO, inclusiv sprijin pentru apărarea antiaeriană și antirachetă a NATO. Forțele navale americane din Europa vor continua cooperarea strânsă cu Forțele navale turce din regiune, pentru apărarea Turciei”, precizează textul.

Anunțul Statelor Unite a venit după ce Germania a informat sâmbătă că își va retrage bateriile de rachete Patriot și soldații mobilizați în sud-estul Turciei.

Ministerul german al Apărării a precizat că cei 250 de soldați germani și două sisteme de rachete Patriot staționate la frontiera sudică a Turciei, pentru a contribui la apărarea aliatului din cadrul NATO în fața violențelor din țara vecină Siria, vor părăsi teritoriul turc înainte de încheierea mandatului la 31 ianuarie 2016.

NATO a mobilizat în 2013 cinci baterii de rachete Patriot la aproximativ 100 de kilometri de granița siriană. Germania și Statele Unite au oferit câte două baterii, iar Olanda una. Anul acesta, olandezii și-au încheiat misiunea și au fost înlocuiți de spanioli.