SUA: Membrii unei familii, descoperiți morți în munți. Se izolaseră pentru că erau nemulțumiți de „cum merge lumea”

Publicat: 28 07. 2023, 17:12

Rămășițele membrilor unei familii au fost identificate într-o zonă de camping izolată din Munții Stâncoși din Statele Unite.

Cadavrele, parțial mumificate, aparțin unor membri ai aceleiași familii, care, nemulțumiți de situația actuală a lumii, au decis să se izoleze în munți.

Două surori și fiul uneia dintre ele, din Colorado, au vrut să se izoleze de civilizație și să trăiască în Munții Stâncoși. Cei trei au fost găsiți morți.

Autoritățile au identificat cadavrele ca fiind cele ale surorilor Christine Vance, în vârstă de 41 de ani, și Rebecca Vance, în vârstă de 42 de ani, precum și al fiului Rebeccăi, în vârstă de 14 ani. Rămășițele au fost recuperate în și în jurul unui cort din apropierea unui camping din Pădurea Națională Gunnison, la aproximativ 15 kilometri de orașul Ohio, Colorado, a declarat marți Michael Barnes, medicul legist din comitatul Gunnison, potrivit The Guardian.

Rudele au încercat să îi convingă să nu meargă în munți

Sora vitregă a celor două femei, Trevala Jara, a declarat presei că familia s-a mutat în zonă vara trecută, căutând să „scape de lume”. Cele două surori nu aveau antrenament pentru a supraviețui unor astfel de condiții și făcuseră doar cercetări online și vizionaseră videoclipuri pe YouTube despre acest subiect.

„Am încercat să-i oprim. Dar nu au vrut să asculte. Luaseră o decizie deja”, a declarat Jara.

Un excursionist a dat peste rămășițe la începutul acestei luni, zărind un cadavru în afara cortului familiei. În interior au fost găsite încă două. Autoritățile au găsit cărți și conserve goale în corturi, semn că cei trei ar fi supraviețuit doar cu conserve.

Corpurile lor prezentau semne de malnutriție. Anchetatorii așteaptă rapoartele toxicologice și încă nu au determinat cauza exactă a morții, dar bănuiesc că aceștia ar fi murit de foame, hipotermie sau intoxicație cu monoxid de carbon, în contextul în care, cel mai probabil, făceau foc pentru a se încălzi.

Sursa foto: Shutterstock