Decizie fără precedent la Washington. OSCE, exclusă de la monitorizarea alegerilor din SUA. Organizația acuză „abateri de la practicile democratice”
Administrația de la Washington a stârnit îngrijorări în cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) după ce, pentru prima dată de la înființarea sa, organizația nu a fost invitată ca observator la alegerile intermediare pentru Congresul SUA din luna noiembrie.
OSCE vorbește despre o „abatere de la practica democratică consacrată”, fiind și un precedent istoric în relațiile diplomatice. Statele Unite au invitat în mod constant observatori OSCE la toate alegerile federale începând cu anul 2002, unde au monitorizat 12 scrutinuri federale americane, inclusiv 6 rânduri de alegeri intermediare.
Washingtonul este membru fondator al OSCE unde, prin Documentul de la Copenhaga din 1990, toate cele 57 de state semnatare, printre care și Statele Unite, s-au angajat politic să permită monitorizarea independentă a propriilor procese electorale.
Conform comunicatului OSCE, decizia SUA încalcă obligațiile pe care toate statele membre ale organizației și le-au asumat în 1990, și anume de a invita observatori internaționali pentru a îmbunătăți procesul electoral. Maria Telalian, directoarea Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), și-a exprimat regretul cu privire la acest eveniment:
„De-a lungul a peste două decenii, ODIHR a construit o relație constructivă cu autoritățile și părțile interesate din domeniul electoral din Statele Unite și regretăm că nu vom putea continua această activitate în timpul viitoarelor alegeri de la jumătatea mandatului”, a declarat directoarea ODIHR, Maria Telalian. „Observarea alegerilor nu este o judecată asupra unei țări sau a instituțiilor acesteia. Ea oferă alegătorilor, administratorilor electorali, concurenților și publicului larg o evaluare independentă și obiectivă a procesului electoral”.
De asemenea, Pere Joan Pons, președintele Adunării Parlamentare a OSCE, și-a exprimat și el regretul pentru decizia Statelor Unite:
„În calitate de președinte al unei Adunări dedicate dialogului, regret profund decizia luată de Statele Unite de a nu invita OSCE să observe alegerile intermediare din 2026”, a declarat președintele Adunării Parlamentare OSCE, Pere Joan Pons. „După mai bine de două decenii în care Statele Unite au primit observatori OSCE la alegerile federale, această decizie reprezintă o abatere semnificativă de la o practică democratică consacrată”.
Casa Albă nu a oferit o justificare oficială pentru refuzul de a trimite aceste invitații către observatorii electorali OSCE. Criticii interni din SUA susțin că această decizie se aliniază cu discursurile anterioare ale lui Donald Trump, care a contestat în mod repetat integritatea sistemelor de vot tradiționale și a promovat ideea unui control federal strict asupra procesului electoral.
Decizia SUA vine în contextul în care și alte state membre, precum Rusia, au restricționat masiv în ultimii ani accesul observatorilor internaționali și independenți la propriile procese electorale.