SUA reiau blocada porturilor iraniene după a treia noapte de bombardamente în Golf. Teheranul răspunde cu rachete și drone în Bahrain

Publicat: 14 07. 2026, 07:32
Foto: X/@CENTCOM

Statele Unite vor relua, marți, blocada asupra porturilor iraniene, după o nouă serie de lovituri împotriva infrastructurii militare a Iranului. În replică, Teheranul susține că a atacat baza americană din Bahrain.

Blocada navală impusă de Statele Unite împotriva Iranului va fi reactivată marți, la ora 20:00 GMT, a anunțat Comandamentul Central al armatei americane (CENTCOM). Măsura vine după decizia președintelui Donald Trump de a reintroduce restricțiile maritime ca răspuns la acțiunile Iranului din regiune, scrie NDTV.com.

Potrivit unui comunicat al CENTCOM, forțele americane vor supraveghea și vor impune respectarea blocadei pentru toate navele comerciale care tranzitează spre sau dinspre porturile iraniene și zonele de coastă ale Republicii Islamice.

„La indicația Comandantului Suprem, forțele Comandamentului Central al SUA (CENTCOM) vor relua blocarea traficului maritim care intră și iese din porturile iraniene pe 14 iulie, la ora 16:00 ET. Forțele CENTCOM vor aplica blocada împotriva navelor care tranzitează spre sau dinspre porturile și zonele de coastă iraniene. Armata SUA continuă să faciliteze fluxul de trafic prin apele regionale pentru toate navele care nu încalcă blocada.

Reluarea blocadei SUA împotriva Iranului urmează implementării inițiale din perioada 13 aprilie – 18 iunie. În cele două luni, forțele CENTCOM au redirecționat peste 140 de nave care respectau regulile, au imobilizat nouă nave care nu respectau regulile și au permis trecerea prin blocadă a peste 50 de nave comerciale care transportau ajutor umanitar.

Toți navigatorii sunt sfătuiți să urmărească transmisiunile „Notice to Mariners” și să contacteze forțele navale ale SUA pe canalul 16 de comunicație între punți atunci când operează în Golful Oman și în apropierea Strâmtorii Ormuz.

Informații suplimentare vor fi furnizate navigatorilor comerciali printr-o notificare oficială”, se arată în comunicatul oficial al Comandamentul Central al armatei americane (CENTCOM).

Foto: X/@CENTCOM

Blocada fusese suspendată pe 18 iunie, în cadrul armistițiului convenit între Washington și Teheran, după ce Iranul renunțase la închiderea Strâmtorii Ormuz. Reluarea acesteia marchează o nouă escaladare a confruntării dintre cele două state.

Noi lovituri americane asupra infrastructurii militare iraniene

În paralel cu anunțul privind blocada, Comandamentul Central al SUA a confirmat finalizarea unei noi operațiuni militare împotriva Iranului.

„Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a încheiat cea mai recentă serie de atacuri împotriva Iranului la ora 22:15 (ora de pe Coasta de Est) pe 13 iulie.Pe parcursul misiunii de cinci ore, forțele americane au lovit cu succes ținte militare din întreaga țară, inclusiv în Bushehr, Chah Bahar, Jask, Konarak, Abu Musa și Bandar Abbas, pentru a reduce și mai mult capacitatea Iranului de a ataca navele comerciale.

Forțele CENTCOM au utilizat muniție de precizie împotriva sistemelor iraniene de apărare costieră, a bazelor de rachete și drone, precum și a capacităților maritime.
Peste 50.000 de militari americani sunt în prezent dislocați în Orientul Mijlociu. Forțele americane rămân vigilente, letale și pregătite.”, a transmis Comandamentul Central al Statelor Unite (CENTCOM).

Sursa video – X/@CENTCOM

Instituția americană a precizat că în cadrul operațiunii au fost utilizate muniții de precizie împotriva sistemelor iraniene de apărare de coastă, bazelor de rachete și drone, precum și împotriva unor capacități maritime considerate esențiale pentru operațiunile militare iraniene.

Potrivit CNN, aceasta este a treia noapte consecutivă în care forțele americane desfășoară atacuri asupra unor obiective militare din Iran, într-o campanie menită să reducă capacitatea Teheranului de a amenința transportul maritim din Golful Persic.

Iranul anunță atacuri asupra unei baze americane din Bahrain

În replică, Iranul a lansat mai multe valuri de atacuri asupra Bahrainului în ultimele ore.

Autoritățile din Bahrain au activat sistemele de alertă pentru populație.

„S-a declanşat sirena… Cetăţenii şi rezidenţii sunt îndemnaţi să-şi păstreze calmul şi să se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur”, a transmis Ministerul de Interne al Bahrainului.

La rândul său, Garda Revoluționară Islamică din Iran a susținut că a vizat baza militară americană din Juffair.

„Am ţintit şi distrus mai multe depozite de armament, un centru de comunicaţii prin satelit şi o clădire care găzduia forţele americane la baza Juffair din Bahrain”, a afirmat Garda Revoluţionară Islamică din Iran, referindu-se la un atac desfășurat cu rachete și drone.


Sursa video – X/@CENTCOM