SUA trimit DOUĂ DISTRUGĂTOARE către coastele Libiei, „doar ca măsură preventivă”

Publicat: 13 09. 2012, 11:07
Actualizat: 05 02. 2019, 03:23

Marina americană a ordonat miercuri ca două nave să se îndrepte către coastele libiene după moartea ambasadorului Statelor Unite în atacul asupra consulatului american la Benghazi (estul Libiei), conform unui militar american de rang înalt, relatează AFP.

„Două distrugătoare se vor afla în proximitatea Libiei însă doar ca măsură preventivă”, a declarat această sursă, precizând că aceste mișcări nu implică o operațiune militară iminentă.

„Fără să comentez mișcările specifice ale navelor, militarii americani iau în mod regulat măsuri de precauție în anumite situații. Nu este doar logică în anumite circumstanțe, este de asemenea o măsură de prudență”, a adăugat acesta.

Anterior în cursul zilei, Statele Unite au anunțat de asemenea trimiterea unei echipe de aproximativ 50 de pușcași marini specializați în lupta antiteroristă în Libia, după atacul survenit marți la Benghazi care s-a soldat cu moartea a patru americani printre care și ambasadorul în această țară.

De asemenea, președintele Barack Obama a ordonat revizuirea măsurilor de securitate din jurul tuturor misiunilor diplomatice americane.

Un responsabil american a precizat că personalul consulatului de la Benghazi a fost evacuat către Germania și că prezența americană la Tripoli a fost redusă.