SUA trimite încă 250 de militari din trupele speciale în Siria

Publicat: 25 04. 2016, 16:08
Actualizat: 26 03. 2019, 03:12

În urma acestei anunț, efectivul forțelor americane în Siria ar urma să ajungă la aproximativ 300 de militari. Decizia a fost anunțată de Obama în cadrul unui discurs ținut la târgul de tehnologie organizat la Hanovra, la finalul unui tur diplomatic de șase zile prin Arabia Saudită, Marea Britanie și Germania.

Trupele americane vor avea rolul de a antrena și asista trupele locale implicate în lupta cu forțele organizației teroriste Stat Islamic,dar nu vor lupta efectiv cu rebelii a adăugat președintele american. „Credem că angajamentul SUA de a trimite trupe speciale suplimentare poate avea un rol crucial”, a mai spus Obama, care a adăugat că scopul urmărit de Washington este ca tot mai multe forțe arabe sunnite să se alăture trupelor kurde care luptă împotriva Statului Islamic.De altfel, în octombrie 2015, la scurt timp după implicarea Rusiei în Siria, SUA au trimis în nordul țării 50 de militari din trupele speciale. Scopul lor, scrie BBC, pare să fi fost tocmai  cel prezentata acum de președintele american.

Obama a lansat și un apel la o implicare mai activă a statelor europene și a aliaților NATO în lupta împotriva organizației teroriste.

Gruparea Stat Islamic controlează zone extinse în Siria și Irak, inclusiv orașele Mosul, în Irak și Raqqa, în Siria, și s-a dovedit a fi o amenințare de luat în seamă în Europa, revendicând atentatele teroriste de la Paris și Bruxelles, din noiembrie anul trecut, respectiv martie anul acesta.

Situația din Siria a fost o temă majoră în cadrul discuției, de duminică, între președintele american și cancelarul german, Angela Merkel. După întâlnirea cu Merkel, Obama s-a declarat „profund îngrijorat” de reizbucnirea violențelor în Siria, unde forțele guvernamentale sprijinite de ruși au intensificat bombardamentele asupra zonelor controlate de rebeli din jurul orașului strategic Alep. Rebelii au denunțat deja încălcarea accordului de încetare a focului din partea președintelui Assad și a forțelor ruse, iar negocierile de la Geneva între guvernul sirian și opoziție au oprit.