Suedia a introdus măsuri dure pentru prevenirea unui al doilea val al epidemiei de COVID-19

Publicat: 18 12. 2020, 23:10
Actualizat: 18 12. 2020, 23:33
Suedia a introdus cele mai dure măsuri în faţa unui al doilea val al epidemiei de COVID-19 (FOTO: Pixabay)

Guvernul Suediei a introdus, vineri, cele mai dure măsuri pentru a opri un al doilea val al epidemiei de COVID-19. Printre ele, recomandarea purtării măştii sanitare în transportul public şi închiderea locurilor de muncă publice neesenţiale, potrivit Reuters.

Nu este posibilă revenirea la o viaţă cotidiană normală. O pandemie este o chestiune de viaţă şi de moarte”, a declarat premierul suedez Stefan Lofven, într-o conferinţă de presă.

Suedia, care a preferat să nu impună carantina, se află în mijlocul celui de-al doilea val al epidemiei de COVID-19 şi a înregistrat date record privind noile cazuri în fiecare săptămână din ultimele două luni, relatează Agerpres.

Cu un număr al deceselor care se apropie de 8.000, rata mortalităţii în raport cu numărul de locuitori în Suedia este de câteva ori mai mare decât în ţările vecine din nordul Europei, dar mai redusă decât în câteva ţări europene care au optat pentru lockdown.

În luna octombrie, autoritățile suedeze le recomandau vârstnicilor să nu se mai izoleze, chiar dacă numărul infectărilor creștea

Guvernul Suediei le-a comunicat, la sfârșitul lunii octombrie, persoanelor vârstnice că nu mai este necesar să se autoizoleze, argumentul autorităților fiind legat de ratele de infectare cu coronavirus mai reduse decât în primăvară şi de impactul negativ al izolării, relata atunci agenția de presă Reuters.

Decizia Suediei, în contradicție cu regulile din restul Europei

Decizia survenea în vreme ce multe state europene reimpuneau restricţii pentru a limita creşterea vertiginoasă a infectărilor, însă Agenţia de Sănătate Publică din Suedia afirma că nu a găsit dovezi despre un al doilea val al epidemiei în Suedia.

De altfel, această țară nord-europeană a ales o abordare diferită faţă de majoritatea statelor europene în lupta cu pandemia, mizând pe conformarea voluntară a cetăţenilor faţă de distanţarea socială, chiar dacă a izolat căminele după ce printre rezidenţi s-au înregistrat numeroase decese.