Sumă record pentru ceasul lui Francis Ford Coppola. Regizorul „Nașul“ a vândut mai multe piese unicat, după ce și-a investit averea într-un nou film
Ceasul personalizat al celebrului regizor Francis Ford Coppola s-a vândut la o licitație pentru suma de 10,8 milioane de dolari, relatează The New York Times. Vestea este una bună pentru cineastul care declara în luna martie a anului trecut că a rămas aproape falit, după ce a cheltuit milioane de dolari din propria avere pentru a finanța filmul „Megalopolis”.
Potrivit rapoartelor din presa internațională, Coppola a investit 120 de milioane de dolari în acest film, la care a lucrat îndelung, dar care a încasat doar 14,4 milioane de dolari la box-office-ul mondial.
„Nu mai am bani pentru că am investit toți banii pentru a face „Megalopolis”, a spus el. „Practic, au dispărut. Cred că vor reveni peste 15 sau 20 de ani, dar nu-i am acum.”
Cineastul a purtat ceasul, a cărui valoare a fost estimată la cel puțin 1 milion de dolari, când filmul „Megalopolis” a avut premiera la Cannes în mai 2024.
În octombrie, el a declarat într-un interviu acordat publicației The New York Times că, pentru a se „menține pe linia de plutire”, s-a hotărât să vândă mai multe dintre ceasurile sale prin intermediul Phillips, o casă de licitații de renume.
Astfel, sâmbăta trecută, ceasul unic FP Journe FFC Prototype al lui Coppola, pe care l-a și co-proiectat – s-a numărat printre cele șapte ceasuri oferite la licitația Phillips de la New York. Ceasul a fost vândut unui ofertant anonim, telefonic, după 11 minute de licitare, potrivit unui comunicat de presă.
Vânzarea marchează cel mai mare preț atins pentru un ceas la o licitație din SUA de la vânzarea de către Phillips aș unui model Rolex „Paul Newman” Daytona al lui Paul Newman, în 2017.
„Am fost încântați de rezultatul pceasului lui Francis Ford Coppola. Importanța acestui ceas, care reprezintă colaborarea creativă supremă între două dintre cele mai mari minți din istoria cinematografiei și orologeriei, nu poate fi supraestimată”, a declarat Paul Boutros, vicepreședinte și director al diviziei de ceasuri pentru America la Phillips, într-o declarație pentru The Hollywood Reporter.
„Cumpărători din întreaga lume s-au arătat interesați în perioada premergătoare vânzării și a fost minunat să vedem rezultatul binemeritat al recordului mondial în sala de vânzări Phillips din New York astăzi.”
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
Regizorul Francis Ford Coppola, SPITALIZAT în Italia pentru o procedură medicală planificată