SURPRIZĂ: Ce indică autopsia corpului lui Boris Berezovski

Publicat: 26 03. 2013, 14:46
Actualizat: 29 07. 2014, 20:49

Autopsia corpului dizidentului rus Boris Berezovski, descoperit mort în sudul Marii Britanii, a arătat că acesta a murit probabil spânzurat, a transmis luni o sursă din cadrul poliției, citată de AFP, potrivit Mediafax.

„O autopsie a fost efectuată astăzi (luni) asupra corpului cetățeanului rus în vârstă de 67 de ani Boris Berezovski, care a fost găsit mort sâmbătă în reședința sa din Ascot” (sudul Marii Britanii), arată un comunicat al poliției.

„Rezultatele autopsiei, realizată de un medic legist al Ministerului de Interne, au arătat că elementele ce au cauzat moartea acestuia sunt compatibile cu spânzurarea. Nu au fost găsite urme ale unei lupte” înainte de deces, precizează comunicatul.

Alte teste, în special cele toxicologice, urmează să fie realizate, însă rezultatele vor fi cunoscute după câteva săptămâni, a precizat poliția.

De asemenea, ancheta științifică a bunurilor fostului miliardar „va continua în următoarele zile”, continuă comunicatul.

Boris Berezovski, în vârstă de 67 de ani, vechi opozant al lui Vladimir Putin, a fost descoperit sâmbătă după-amiază de unul dintre angajații săi, întins pe podeaua băii din locuința sa din Ascot, un oraș situat la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Londra.