Sute de școli au fost închise în Coreea de Sud din cauza pericolului unei epidemii

Publicat: 04 06. 2015, 10:50

Peste 700 de instituții de învățământ – de la grădinițe și până la colegii – au fost închise ca răspuns la temeri ale publicului față de ceea ce a devenit cel mai mare focar de MERS-CoV din afara Arabiei Saudite.

Cinci cazuri noi au fost coonfirmate joi, numărul cunoscut de infecții crescând astfel la 35, potrivit Ministerului Sănătății.

Primul caz, raportat pe 20 mai, a fost al unui bătrân, în vârstă de 68 de ani, diagnosticat în urma unei călătorii în Arabia Saudită.

De atunci, peste 1.300 de persoane care ar fi fost expuse în mod direct sau indirect coronavirusului au fost plasate în diverse niveluri de carantină.

Unele au fost izolate în unități desemnate de stat, iar celor mai multe li s-a recomandat să stea acasă.

La Seul, nivelul tot mai mare al îngrijorării este reflectat de creșterea numărului navetișttilor care poartă măști în autobuze și metrouri.

Îngrijorarea a fost „exportată”, în contextul în care Organizația coreeană pentru turism (KTO) a anunțat joi că aproximativ 7.000 de turiști – majoritatea din China și Taiwan – și-au anulat călătoriile în grup în Coreea de Sud.

„O anulare în masă de această amploare este foarte neobișnuită. Mulți turiști au evocat o epidemie de MERS-CoV ca motiv principal”, a declarat un purtător de cuvânt KTO pentru AFP.

Administrația președintei Park Geun-hye și oficiali în domeniul Sănătății, în general, au fost criticați pentru un răspuns prea încet la apariția focarului.

Într-o reuniune de urgență cu oficiali din dmeniul Sănătății, miercuri, Park Geun-hye a îndemnat „să se facă totul” pentru stoparea răspândirii coronavirusului și atenuarea temerilor publicului.

În total 1.161 de persoane au fost infectate la nivel mondial, dintre care 436 au murit. Peste 20 de țări au fost afectate, însă cele mai multe cazuri au fost raportate în Arabia Saudită.

Coronavirusul, pentru care nu există un tratament sau vaccin, este considerat o rudă mai letală, dar mai puțin infecțioasă, a Sindromului respirator acut sever (SARS), care a ucis sute de persoane după ce a apărut în Asia în 2003.

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că se așteaptă ca numărul de infecții în Coreea de Sud să crească, dar a subliniat că „nu există o dovadă a unei transmiteri susținute în comunitate”.