Țara care a scăpat de viză pentru SUA

Publicat: 03 10. 2012, 09:33

Washingtonul a acordat Taiwanului un statut privilegiat permițând locuitorilor săi să viziteze Statele Unite fără viză, a anunțat Casa Albă marți, justificând această decizie prin dorința de a încuraja turismul, relatează AFP.

Taiwanul se alătură astfel unui grup de 36 de țări ai căror locuitori nu au nevoie de viză pentru SUA și pot să rămână 90 de zile pe teritoriul american, a precizat purtătorul de cuvânt al președinției americane, Jay Carney.

Carney, care s-a exprimat în timpul unei conferințe de presă la Las Vegas (Nevada, vest), oraș în apropierea căruia președintele Barack Obama se pregătește pentru o primă dezbatere televizată cu adversarul său Mitt Romney, care va avea loc miercuri. El a asigurat că nu trebuia să se vadă un mesaj față de China în această decizie, ci „pur și simplu o nouă evoluție în programul de scutire de vize”.

Întrebat dacă Beijingul era informat de această decizie care l-ar putea nemulțumi, un oficial american de rang înalt a răspuns în timpul unei conferințe telefonice că Statele Unite nu s-au „raportat la Guvernul chinez”.

În ceea ce privește absența relațiilor diplomatice oficiale între Washington și Taipei, oficialul a amintit că Statele Unite erau „angajate în relații neoficiale, care nu sunt diplomatice, ci politice și militare” cu insula Taiwan.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Carney, a comis, de asemenea, o gafă, calificând Taiwanul drept „țară”, o expresie care ar putea ofensa China.

Taipei și Beijing sunt în relații reci de la separare și victoria comuniștilor asupra naționaliștilor la sfârșitul războiului civil în 1949. Taiwanul este de facto independent, dar Beijingul menține o poziție aparent agresivă la adresa sa, neexcluzând utilizarea forței pentru a o reintegra.

La 19 ianuarie, Obama a fixat obiectivul de a face din Statele Unite prima destinație turistică mondială, un loc deținut în prezent de Franța, facilitând accesul la vize. El a justificat acest obiectiv prin necesitatea de a stimula economia.

Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro