Țara care le interzice parlamentarilor să își angajeze membrii familiei

Publicat: 27 07. 2017, 14:22

Legea, una dintre primele care au fost aprobate de la alegerea președintelui Emmanuel Macron în luna mai, se va aplica miniștrilor și membrilor Parlamentului, aducând Franța în concordanță cu legislația multor state europene în această privință.

Clauzele esențiale ale legislației au fost votate de către membrii Adunării Naționale în zilele de miercuri și joi. Potrivit datelor existente, aproximativ unul din șase membri ai Parlamentului francez are un membru al familiei angajat în calitate de asistent.

„Membrii Parlamentului sunt acolo să adopte legi nu să distribuie subvenții și salarii”, a declarat ministrul francez de Justiție, Nicole Belloubet.

În prezent, fiecare dintre cei 577 de membri ai Adunării Naționale primește un buget de 130.000 de euro pe an, pe lângă propriul salariu și fondurile pentru secretariat.

Francois Fillon, unul dintre competitorii la alegerile prezidențiale, a fost implicat într-un scandal privind plăți ilegale către soția lui, Penelope, în valoare de sute de mii de euro. Cazul a fost expus de mass-media la sfârșitul lunii ianuarie, provocând o anchetă judiciară aflată în plină desfășurare.