Țările care AU CUMPĂRAT OPT ROMÂNII. Ce state dețin peste 200 de milioane de hectare în străinătate

Publicat: 08 05. 2012, 16:52
Actualizat: 15 01. 2013, 02:59

În ultimul deceniu, câteva țări sau companii din aceste țări au cumpărat peste 200 de milioane de hectare de pământ în alte state – de mai bine de opt ori suprafața României – , potrivit unui raport citat de Business Insider.

Studiul scoate la iveală adevărata dimensiune a practicii guvernelor ori a companiilor publice sau private de a cumpăra pământ în alte țări. Până acum, se știau puține despre această industrie, în mare parte pentru că asemenea achiziții sunt ținute secrete.

La baza acestor afaceri stă creșterea uriașă la nivel mondial a cererii de apă și hrană. Așa se face că țările bogate sau economiile emergente caută mai ales terenuri agricole în state sărace, pe care le cumpără la prețuri de nimic, mai explică sursa citată.

Cele mai multe achiziții au fost făcute din India, China și SUA – aproximativ 15 milioane de hectare de teren din alte state.

Iată din ce țări provin cele mai mari achiziții de pământ străin:

India – de aici provin achiziții care reprezintă 5.420.209 hectare de teren aflat în alte state. Două milioane de hectare din acest teren se află în Indonezia și a fost cumpărat de Tata Power, pentru agricultură.

China – 5.354.502 hectare cumpărate în alte țări. 10.000 de hectare, spre exemplu, au fost achiziționate în Cambodgia.

SUA – de aici s-a făcut achiziționarea unui total de 4.136.973 de hectare de pământ străin. Din această suprafață, 365.000 de hectare se află în Indonezia.

Malaysia – a cumpărat în total 3.397.607 hectare în alte țări. Aproape 300.000 de hectare din acest pământ se află în Indonezia.

Marea Britanie – 3.008.472 hectare cumpărate în ultimii zece ani, dintre care 700.000 de hectare în Filipine.

Coreea de Sud – 2.696.297 de hectare, 400.000 doar în Cambodgia.

Italia – 2.614.792 hectare, dintre care două milioane sunt în Indonezia și au fost achiziționate de un investitor anonim.

Israel – a cumpărat 2.388.000 de hectare în intervalul menționat. Aproape toată această suprafață – două milioane de hectare – se află în Congo și a fost cumpărată pentru agricultură de către un investitor anonim.

Emiratele Arabe Unite – 2.277.856 de hectare cumpărate în străinătate de-a lungul ultimului deceniu. Cea mai mare parte, adică 1.700.000 de hectare, este în Sudan.

Arabia Saudită – a cumpărat 2.204.132 hectare de pământ străin în ultimii zece ani. Compania Eastern Renewable Fuels Corp. a achiziționat, de exemplu, un total de 275.000 de hectare în Filipine pentru agricultură.

Australia – 1.547.616 hectare cumpărate. Numai compania CHP Billiton Limited a cumpărat 355.000 de hectare de teren agricol în Indonezia.

Suedia – a cumpărat în ultimul deceniu 1.434.700 de hectare în străinătate. Una dintre cele mai mari achiziții a fost făcută în Mozambic de către Global Solidarity Forest Fund – 140.000 de hectare.

Canada – a cumpărat în ultimii zece ani 1.329.793 de hectare în alte țări. Cel mai mult pământ l-a cumpărat compania Alberta Investment Management Corp. în Australia: aproape 400.000 de hectare.

Africa de Sud – a cumpărat în ultimul deceniu 1.231.034 de hectare de pământ în străinătate. Cele mai multr achiziții au fost în Benin – peste 300.000 de hectare.