Țările donatoare au promis 3,8 miliarde de dolari pentru victimele crizei umanitare din Siria

Publicat: 01 04. 2015, 07:42
Actualizat: 01 04. 2015, 10:33

„Pomisiunile de donații s-au ridicat la 3,8 miliarde de dolari. Aceste promisiuni sunt foarte generoase”, a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, la finalul celei de-a treia conferințe a donatorilor pentru Siria, anunță site-ul 7sur7.be, care citează agenția Belga.

Deși această sumă este mai mare decât cea colectată la primele două conferințe, totuși ea acoperă mai puțin de jumătate din obiectivul de 8,4 miliarde de dolari fixat de ONU pentru 2015.

Semnalând „agravarea” crizei umanitare în teritoriul sirian, ONU a revizuit în creștere necesarul financiar pentru ajutorarea celor aproximativ zece milioane de refugiați sau strămutați, adică aproape jumătate din cei 23 de milioane de locuitori ai Siriei.

Uniunea Europeană și-a dublat ajutorul la aproximativ 1,1 miliarde de euro (1,2 miliarde de dolari), adică aproape o treime din suma totală promisă marți. Statele Unite au promis 507 milioane de dolari și peste 500 de milioane de dolari unor ONG-uri. ONG-ul turc Humanitarian Relief Foundation a obținut suma cea mai importantă, în valoare de 100 de milioane de dolari.

Gazda conferinței, Kuwait, a anunțat un ajutor în valoare de 500 de milioane de dolari, urmată de Marea Britanie (150 de milioane de dolari) și Emiratele Arabe Unite (100 de milioane de dolari).

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășeste 215.000 de morți.