Țările europene așteaptă ca Statele Unite să ceară Rusiei ARMISTIȚIU general înaintea schimburilor teritoriale
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Fprofimedia-0975544274-1280x853.jpg)
Ucraina și aliații europeni au transmis, miercuri după-amiază, Statelor Unite că orice negocieri cu Rusia privind eventuale schimburi teritoriale ar trebui precedate de un armistițiu general și de clarificări privind garanțiile de securitate, afirmă oficiali citați de grupul media Bloomberg.
În cursul reuniunii de la Londra, oficialii din Germania, Franța și Marea Britanie au încercat să obțină detalii din partea Washingtonului privind propunerea de oprire a conflictului din Ucraina și a invaziei militare ruse. Este cea mai nouă tentativă de influențare a negocierilor, care au plasat Europa sub presiune, în contextul în care Administrația SUA insistă pentru un acord cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, și încearcă să impună condiții dure Ucrainei.
Chiar dacă țările europene sunt dornice să susțină planul Statelor Unite, acestea insistă ca Rusia să accepte un armistițiu general care să permită lansarea negocierilor concrete pentru o pace durabilă, au declarat surse citate de grupul media Bloomberg. De asemenea, europenii solicită Rusiei să accepte un acord care să includă garanții de securitate din partea aliaților occidentali ai Ucrainei, ceea ce ar permite Kievului să își construiască o armată adecvată.
Andriy Yermak, șeful Cancelariei prezidențiale de la Kiev, a declarat miercuri, în contextul reuniunii de la Londra, că Ucraina menține angajamentul de a urma planul de pace propus de SUA.
”Un armistițiu total și necondiționat ar fi primul pas spre un proces de reglementare și spre obținerea unei păci corecte și sustenabile”, a subliniat Andriy Yermak.
Consultările de la Londra au fost reduse la nivel tehnic, în condițiile amânării vizitei secretarului de Stat american, Marco Rubio. La rândul său, emisarul special american Steve Witkoff se va deplasa la Moscova.
În contextul eforturilor Statelor Unite de oprire a războiului izbucnit prin invazia rusă, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat miercuri că așteaptă un armistițiu general ”imediat” în conflictul militar cu Rusia.
”Insistăm pentru un armistițiu imediat, complet și necondiționat. Aceasta este propunerea absolut corectă făcută de Statele Unite pe 11 martie. Acest lucru este posibil, dar este posibil dacă Rusia oprește atacurile și crimele”, a subliniat Zelenski.
Vicepreședintele SUA, James David Vance, a confirmat că Washingtonul a transmis propuneri concrete Rusiei și Ucrainei pentru oprirea războiului, prin concesii teritoriale și armistițiu general, avertizând că Administrația Donald Trump s-ar putea retrage din procesul diplomatic dacă nu ajunge rapid la o soluție.
Foto: Profimedia
Citește și: