Tatăl unuia dintre atacatorii de la Paris fusese în Siria pentru a-și convinge fiul să renunțe la ISIS

Publicat: 17 11. 2015, 11:25

Mohamed Amimour, în vârstă de 67 de ani, a vorbit despre încercarea sa eșuată de a-l extrage pe fiul său Samy de sub controlul comandanților SI. La revenirea în țară, el a declarat atunci pentru Le Monde că a fost întâmpinat cu răceală și cu „un fel de zâmbet distant”.

Samy Amimour, în vârstă de 28 de ani, care s-a născut la Drancy, o suburbie din nord-estul Parisului, a fost identificat drept unul dintre atacatorii de la teatrul Bataclan. El purta o vestă cu explozibil, pe care a detonat-o vineri seara în timp ce poliția franceză se apropia de locul atacului.

Tatăl său îl rugase să renunțe la convingerile jihadiste. În iunie 2014, Mohamed Amimour, care este un francez de origine algeriană, a plecat într-o misiune privată de familie pentru a-l salva pe fiul său, traversând frontiera turcă și călătorind până în orașul sirian Minbej, din apropiere de Alep. La revenirea sa anul trecut, el a povestit pentru Le Monde cum a eșuat să-l convingă pe Samy să se întoarcă acasă.

Amimour ținea legătura cu Samy prin Skype, dar nu îi spusese că vine la el. Bărbatul a trecut ilegal frontiera turcă pe lângă Gaziantep, cu un microbuz, traversând un câmp minat și ajungând la Minbej, unde a văzut primele steaguri negre ale grupării SI.

„La primul punct de control era un bărbat cu un kalașnikov”, își amintește el. „Însoțitorii mei au aplaudat (când am sosit). Pașaportul mi-a fost luat. Noii recruți jihadiști au fost întâmpinați de o mulțime de bărboși care strigau

Amimour a așteptat și nu avea voie să fumeze. Era ziua în care liderul SI, Abu Bakr al-Baghdadi, a proclamat un califat islamic. El a fost preluat de o patrulă a grupării jihadiste și dus la o moschee, unde a primit ordin să participe la rugăciuni.

În ziua următoare, Amimour s-a întâlnit cu fiul său, care avea „un fel de zâmbet distant”. „Era cu un alt bărbat, care nu ne-a lăsat nicio clipă singuri. Reuniunea noastră a fost rece. (Fiul meu) nu m-a invitat în locuința sa, nu a spus cum a fost rănit sau dacă a luptat”, a declarat bărbatul.

În seara aceea, i-a dat lui Samy o scrisoare de la mama sa, în care ascunsese 100 de euro. „S-a dus într-un colț și a citit-o, apoi mi-a dat înapoi banii, spunând că nu are nevoie de ei”, a mai povestit tatăl.

Amimour, rănit de răceala întâlnirii cu fiul său, a discutat cu alți luptători jihadiști, care i-au arătat înregistrări video cu oameni torturați de forțele președintelui sirian Bashar al-Assad. „Unul dintre colegii fiului meu mi-a arătat un film în care ei omorau oameni. Am văzut imagini oribile. Mi-a fost rău”, a spus bărbatul.

Două zile mai târziu, Amimour a traversat înapoi granița siriano-turcă, alături de o franțuzoaică din Montpellier, care avea în brațe un copil de șase luni. „Soțul ei învăța cum să comită un atac sinucigaș. Ea părea fericită”, a povestit bărbatul.

Amimour s-a întors acasă cu avionul, de la Istanbul, fără a fi interogat de poliție. El a aflat ulterior că fiul său s-a căsătorit și a luat numele Abu Hajia. „Nu vreau să rămână acolo tot restul vieții”, declara el anul trecut pentru Le Monde.