Telefonul care poate pecetlui soarta a două țări: ce au stabilit Putin și Erdogan

Publicat: 19 10. 2016, 11:53
Recep Erdogan și Vladimir Putin

„Partea rusă a subliniat importanța unei separări eficiente a grupărilor de opoziție moderată de militanții Jabhat al-Nusra și alte grupuri teroriste afiliate,” a comunica Kremlinul.

În cadrul convorbirii telefonice inițiate de partea turcă, cei doi șefi de stat au discutat și despre adâncirea cooperării bilaterale în plan politic, economic etc.

Potrivit unei surse din cadrul administrației prezidențiale de la Ankara, Vladimir Putin l-a felicitat pe Erodogan pentru succesul ofensivei forțelor turce împotriva rețelei teroriste Stat Islamic, în nordul Siriei, notează agenția de știri Anadolu.

Cei doi președinți au căzut de acord că ostilitățile din zona orașului Alep trebuie să înceteze, iar populația trebuie să primească ajutor umanitar cât mai curând posibil.

Președintele Vladimir Putin a discutat telefonic și cu premierul de la Bagdad, Haider al-Abadi, ocazie cu care liderul rus a urat „succes armatei iarkiene și aliaților săi în îndeplinirea tuturor obiectivelor” privind ofensiva asupra Mosului, a comunicat Kremlinul, potrivit site-ului postului France24.

Liderul rus l-a informa pe al-Abadi și asupra „măsurilor luate de Rusia pentru a dezamorsa situația” din orașul sirian Alep.

Planurile privind ofensiva asupra Mosulului au fost marcate de tensiuni între Irak și Turcia, ultima insistând să participe la operațiune în pofida obiecțiilor ridicate de Bagdad.