Tensiuni la nivel înalt | Iranul transmite că bazele și aeronavele americane se află în raza de acțiune a rachetelor sale

Publicat: 15 09. 2019, 12:35

Declarațiile comandantului au fost făcute în contextul în care Statele Unite au acuzat Iranul că a efectuat atacurile asupra instalațiilor petroliere din Arabia Saudită, amplificând conflictele din Orientul Mijlociu.

Două instalații petroliere din Arabia Saudită au fost afectate de incendii în urma unor atacuri cu drone produse sâmbătă dimineață.

Un purtător de cuvânt al rebelilor huthi din Yemen, susținuți de Iran, a declarat că gruparea revendică atacurile.

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a acuzat Iranul că s-ar afla în spatele atacurilor cu drone de sâmbătă dimineață din Arabia Saudită și a acuzat Teheranul că mimează diplomația.

„Oricine ar trebui să știe că bazele și aeronavele americane pe o distanță de 2.000 de kilometri în jurul Iranului se află în raza de acțiune a rachetelor noastre”, a declarat Hajizadeh, liderul forțelor aerospațiale ale Gardienilor Revoluției.

De asemenea, comandantul a transmis că Iranul a fost mereu pregătit pentru un război, conform agenției de presă semi-oficiale Tasnim.