Tensiunile dintre Rusia și Japonia se intensifică. Premierul Takaichi consideră vizita lui Putin pe insulele Kurile „absolut inacceptabilă”. Ambasadorul rus la Tokyo, convocat. Reacția Moscovei
Prim-ministrul Japoniei, Sanae Takaichi, a transmis, joi, că prima vizită efectuată vreodată de Vladimir Putin în insulele Kurile este absolut inacceptabilă”, relatează BBC.
„Vizita lui Putin a agravat sentimentele japonezilor față de Rusia”, a declarat Takaichi presei de la Tokyo, susținând că arhipelagul este „un teritoriu unic al (Japoniei), atât din punct de vedere istoric, cât și în conformitate cu dreptul internațional”.
Presa de stat rusă a relatat, joi, că liderul de la Moscova a vizitat insula Iturup, cunoscută în Japonia sub numele de Etorofu, una dintre cele patru insule din arhipelagul Kurile asupra cărora Rusia și Japonia își revendică suveranitatea.
Cele două țări se află de zeci de ani într-un conflict privind Insulele Kurile, acesta fiind principalul motiv pentru care Moscova și Tokyo nu au semnat un tratat de pace după cel de-al Doilea Război Mondial.
Insulele Kurile se află între Hokkaido, în nordul Japoniei, și Peninsula Kamchatka din Rusia. Patru dintre insulele cele mai sudice sunt revendicate de Japonia, care le numește „Teritoriile de Nord”.
Acestea sunt administrate de Rusia. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a anexat arhipelagul și a deportat aproximativ 17.000 de locuitori japonezi.
În timpul vizitei sale, Putin a gustat icre de pește și a discutat cu localnicii de pe insulă, au relatat mass-media de stat ruse.
Joi, din biroul său, premierul Takaichi a declarat că această vizită „rănește sentimentele poporului japonez” și este „incompatibilă cu poziția consecventă a Japoniei privind Teritoriile de Nord”.
„Sper că partea rusă va lua foarte în serios gravitatea acestei chestiuni”, a declarat ea.
Înainte cu câteva ore de anunțul premierului, și ministrul japonez de Externe, Toshimitsu Motegi, a afirmat că insulele sunt „teritoriu japonez prin natura lor, atât din punct de vedere istoric, cât și în conformitate cu dreptul internațional, iar Guvernul Japoniei protestează vehement împotriva acestei vizite”.
Ambasadorul rus la Tokyo a fost convocat la Ministerul de Externe
Ulterior, presa internațională a scris că ambasadorul rus la Tokyo a fost convocat la Ministerul de Externe.
„Ministerul de Externe al Japoniei l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Tokyo, Nikolai Nozdrev, din cauza vizitei președintelui rus Vladimir Putin pe insula Iturup“, a anunțat agenția Kyodo.
Reacția lui Medvedev
Ulterior, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a răspuns pe contul său de X, unde a precizat că Insulele Kurile au fost, sunt și vor fi teritoriu rusesc.
El a menționat că oricine nu înțelege apartenența veșnică a insulelor Kurile de Rusia, la fel ca prim-ministrul japonez Takaichi, se va confrunta cu consecințe grave.
„Premierul japonez Takaichi poate pălăvrăgi cât vrea despre faptul că Insulele Kurile sunt „istoric japoneze”, dar aceste pălăvrăgeli nu vor schimba nimic. Acestea au fost, sunt și vor rămâne pământ rusesc. Oricine nu reușește să înțeleagă acest lucru se va confrunta cu consecințele monstruoase ale iluziei sale.“
Ce anunța Putin
Miercuri, în timp ce asista la exerciții militare pe insula Sahalin, președintele Vladimir Putin, a ținut un discurs în care a vorbit și despre relațiile cu Japonia.
Liderul de la Kremlin a menționat faptul că Japonia a impus sancțiuni „neprovocate“ împotriva Rusiei, fără a analiza cauzele conflictului din Ucraina și a precizat că țara sa nu are nicio pretenție față de Japonia și nu reprezintă o amenințare la adresa securității acesteia.
„Nu reprezentăm o amenințare pentru Japonia. Nu avem absolut nicio pretenție față de ea”. Cu toate acestea, Japonia are pretenții față de Rusia în ceea ce privește Insulele Kurile, spunea Putin.
„Japonia are pretenții teritoriale față de țara noastră. Mă refer la problema Insulelor Kurile. Cu toate acestea, acest lucru este consemnat în documentele internaționale ca o realitate rezultată în urma celui de-al Doilea Război Mondial”, a transmis liderul de la Moscova.
Rusia a avut relații constructive cu Shinzo Abe (fost Prim-ministru al Japoniei
n.r.) și cu alți lideri japonezi, dar acum Tokyo și-a schimbat poziția, precizează acesta.
„Acum observăm, din păcate, schimbări în pozițiile lor, pe care subliniez că nu le-am provocat în niciun fel din partea noastră”, a declarat Vladimir Putin.
De-a lungul anilor, încercările de a soluționa disputa teritorială au înregistrat progrese nesemnificative. Relațiile bilaterale au rămas, de asemenea, reci, Japonia impunând sancțiuni împotriva Rusiei pentru invazia Ucrainei din 2022.
Japonia a protestat împotriva vizitelor anterioare ale unor oficiali ruși pe insulele disputate, printre care s-au numărat prim-ministrul rus Mihail Mișustin și predecesorul său, Dmitri Medvedev.
Insulele Kurile reprezintă o zonă strategică pentru Rusia, care și-a consolidat prezența militară pe aceste insule în ultimul deceniu. Insula Iturup este utilizată ca principală bază aeriană militară a Rusiei în regiune.
Luna trecută, nave de război chineze și ruse au traversat o strâmtoare din arhipelagul Kuril în cadrul unei patrule comune.
De asemenea, Rusia organizează periodic exerciții militare în apropierea insulelor, fapt care atrage critici aspre din partea Japoniei.