Tensiunile din interiorul clasei politice din Franța se intensifică/ Partidele dezbat decizia lui MACRON de a recunoaște un stat palestinian

Publicat: 25 07. 2025, 10:08

Clasa politică din Franța a fost divizată din cauza divergențelor de opinii în  privința deciziei președintelui Emmanuel Macron  cu privire la recunoașterea unui stat palestinian.

Președintele francez a făcut anunțul, joi, dezvăluind că demersul recunoașterii unui stat palestinian va începe în septembrie, cu ocazia unei Adunări Generale a ONU, care va fi prezidată de Franța și Arabia Saudită. Conferința internațională va avea scopul de a relansa soluția a două state pentru palestinieni și israelieni.

Președintele partidului de extremă-dreapta Mobilizarea Națională (RN), Jordan Bardella, a declarat că decizia lui Macron de a recunoaște un stat palestinian este „pripită”.

„Dacă obiectivul este aplicarea unei soluții a două state, recunoașterea unui stat palestinian de către Macron în câteva zile va oferi Hamas, o mișcare teroristă islamistă, o legitimitate instituțională și internațională neașteptată. Această decizie este pripită, motivată mai mult de considerații politice personale decât de o căutare sinceră a dreptății și păcii”, a declarat Bardella.

De asemenea, Eric Ciotti, președintele partidului Uniunea Dreptelor pentru Republică, a criticat decizia lui Macron, argumentând că aceasta a fost luată „din motive electorale”.

„Recunoașterea Palestinei anunțată de Emmanuel Macron este o decizie pripită, luată pur și simplu din motive electorale, și nepotrivită, după masacrele de pe 7 octombrie. După trei înrângeri electorale, șeful statului nu mai are nicio legitimitate să angajeze Franța într-o chestiune atât de sensibilă. Parlamentul trebuie să decidă”, a justificat Ciotti.

Partidele de stânga salută decizia lui Macron

Pe de altă parte, fondatorul partidului de stânga Franța Nesupusă, Jean-Luc Melanchon, a salutat decizia lui Macron, criticând totuși termenul stabilit pentru aplicare acestui plan, potrivit cotidianului Sud Ouest.

„Victoria morală este aici, dar cunoaștem tehnica lui Macron de a amâna anunțurile. De ce în septembrie și nu acum? Și interdicția asupra armelor? Și încetarea acordului de cooperare? Vrem o încetare imediată a genocidului. Vrem un angajament clar și imediat împotriva acestor crime”, a subliniat Melanchon.

Foto: Profimedia

Recomandarea autorului:

SUA resping inițiativa lui Macron de a recunoaște un STAT palestinian/ „Această decizie imprudentă nu face decât să servească propagandei Hamas”