Tentativă de asasinat asupra șefului unei companii din Rusia care produce drone de război. Atacatorul l-a împușcat în fața casei
Andrei Cherezov, directorul unei companii din Rusia care produce drone, a fost vizat de o tentativă de asasinat în orașul Tula în noaptea de 28 spre 29 iulie. Acesta se află în stare critică la spital după ce atacatorul l-a împușcat pe Cherezov de trei ori, relatează Ukrainskaia Pravda.
Acest atac face parte dintr-o serie mai amplă de atentate și asasinate care vizează oficiali militari, proiectanți de armament și figuri cheie din industria de apărare a Rusiei.
Andrei Cherezov
În momentul în care Andrei Cherezov a deschis ușa apartamentului său, agresorul a tras trei focuri de armă asupra sa. Soția directorului rus a auzit zgomotul, a deschis ușa și și-a găsit soțul plin de sânge pe palier, moment în care a alertat autoritățile.
Cherezov este directorul și unicul proprietar al companiei „Laboratorul Rus de Transport Aerian”, înființată în Tula în anul 2022. Compania sa este specializată în proiectarea și fabricarea de drone de tip multirol și a sistemelor de control aferente. Produsul principal al companiei este drona FPV din seria „Ovod”, utilizată pe scară largă de armata rusă în Ucraina.
Drona „Ovod” operată de Rusia în războiul din Ucraina
Recent, această companie a câștigat două licitații de stat în valoare de aproximativ 30 de milioane de ruble (echivalentul a 330.000 de euro) pentru a furniza 337 de kituri de asamblare a dronelor și 17 sisteme de control către Universitatea Tehnică de Stat din Voronej, în scopuri de cercetare.
Din cauza implicării directe în sprijinirea efortului de război al Rusiei, compania condusă de Cherezov se află sub incidența sancțiunilor economice ale Statelor Unite, Uniunii Europene și Ucrainei.