The Guardian: Inundațiile din ITALIA arată că Europa s-ar putea confrunta cu o adevărată criză climatică

Publicat: 19 05. 2023, 19:28
Sursa foto: Profimedia

Săptămâna aceasta, părți din regiunea Emilia-Romagna din nordul Italiei s-au confruntat cu inundații catastrofale, după ce ploile căzute în doar 36 de ore au înregistrat jumătate din media anuală. Până joi seara, aproximativ 20.000 de persoane rămăseseră fără adăpost, iar 13 fuseseră confirmate decedate.

Iar acesta este doar cel mai recent dezastru meteorologic care a lovit țara. În urmă cu șase luni, 12 persoane au murit pe insula Ischia după o alunecare de teren declanșată de ploile torenţiale. Alți unsprezece au fost uciși în septembrie anul trecut de inundațiile din regiunea Marche.

În iulie anul trecut, pe fondul unui val de căldură și al celei mai grave secete din Italia din ultimele șapte decenii, o avalanșă în Alpii italieni a ucis 11 persoane.

Tot mai multe dezastre naturale în Europa

The Guardian notează că este mult prea devreme pentru a demonstra cât de mult contează activitățile umane în cazul acestor dezastre, dar în întreaga Europă, pe măsură ce concentrațiile de dioxid de carbon din atmosferă cresc, la fel crește și numărul de evenimente meteo extreme. Spre exemplu, ani consecutivi de secetă au afectat fermierii din Spania și sudul Franței, în timp ce anul trecut au fost înregistrate valuri de căldură fără precedent pe tot continentul.

„Schimbările climatice sunt aici și resimțim consecințele. Nu este o perspectivă îndepărtată, este noua normalitate”, a declarat pentru Paola Pino d’Astore, expert la Societatea Italiană de Mediu (SIGEA).

Experții spun că geografia Italiei o face deosebit de vulnerabilă la dezastrele climatice, relieful variat facilitând inundațiile și alunecări de teren, în timp ce mările care se încălzesc rapid fac țara vulnerabilă la furtuni din ce în ce mai puternice, pe fondul temperaturilor în creștere.

În august anul trecut, o stație meteo din apropiere de Siracuza, în Sicilia, a înregistrat 48,8 grade Celsius, cel mai probabil cea mai ridicată temperatură măsurată vreodată în Europa. În timp ce lumea duce o bătălie deja pierdută pentru a menține creșterea temperaturilor medii globale sub 1,5 grade, în Italia temperaturile medii din ultimii 10 ani sunt deja cu 2,1 grade Celsius mai mari decât în perioada preindustrială.

Coldiretti, o uniune italiană de fermieri, spune că numărul de evenimente meteorologice extreme înregistrate vara trecută, inclusiv tornade și căderi de grindină, a fost de cinci ori mai mare decât numărul înregistrat în urmă cu un deceniu. Și, la fel ca în multe părți ale lumii, impactul schimbărilor climatice deja se face simțit, iar fermierii sunt cei care suferă cel mai mult: seceta severă de anul trecut a făcut ca producția agricolă să scadă cu până la 45% în unele regiuni ale Italiei.