Titus Corlățean, mesaj din partea României la Adunarea Generală a ONU: Suntem îngrijorați de lipsa de progres în Transnistria

Publicat: 27 09. 2012, 12:34
Actualizat: 29 07. 2014, 19:05

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, reprezentantul României la cea de-a 67-a sesiune a Adunării Generale a ONU, care are loc în această perioadă la New York, a susținut miercuri discursul național, în cadrul căruia a exprimat „serioasa preocupare” a României față de războiul din Siria, care „deja generează un fenoment de contagiune în întreaga regiune”, informează MAE.

„De-a lungul acestui an, ne-am confruntat cu efectele groaznice ale crizei din Siria. Încălcarea drepturilor omului este, practic, starea de fapt în Siria”, a declarat Corlățean. Ministrul român a subliniat că guvernul de la Damasc trebuie să își respecte angajamentul asumat în fața comunității internaționale de a pune punct acestor abuzuri. Totodată, șeful diplomației române a amintit că România a susținut mereu că este imperativ ca actorii internaționali să ia măsuri pentru a împiedica intensificarea crizei din Siria. „Desigur, suntem în favoarea unei soluții politice”, a spus Corlățean.

„Regret că această sesiune a Adunării Generale începe în umbra evenimentelor recente din Benghazi. Atacurile împotriva reprezentanților diplomatici sunt inacceptabile, sub orice motiv. Diplomații asigură legătura dintre culturi și națiuni. Condamn cu fermitate atacurile și transmit sincere condoleanțe victimelor. Atacatorii trebuie aduși în fața justiției, cu respectarea unui proces echitabil”, a mai declarat Corlățean, cu referire la atacul din 11 septembrie asupra consulatului SUA din Benghazi, Libia, în urma căruia au murit ambasadorul american și alți trei funcționari de-ai Statelor Unite.

Ministrul român a adus în discuție și procesul de pace în Orientul Mijlociu și a afirmat că „România este un ferm susținător” al eforturilor depuse în cadrul acestui proces. De asemenea, Corlățean a mărturisit că există o „preocupare constantă” din partea României în ceea ce privește întârzierea soluționării conflictelor prelungite care au loc în regiunea Mării Negre. „România este îngrijorată de lipsa de progres în găsirea unor soluții negociate pentru conflictele prelungite din zona Mării Negre, precum cel din Transnistria, din Nagorno-Karabah și cel din Georgia, în care sunt implicate Abhazia și Osetia de Sud”, a afirmat ministrul Afacerilor Externe.