Toate cele 129 de victime ale atentatelor teroriste din Paris au fost identificate

Publicat: 18 11. 2015, 14:29

Peste 100 de familii au mers la Institutul de Medicină Legală pentru a recupera corpurile victimelor care au murit în atacurile teroriste de vineri ce au vizat șase zone din Paris.

Până ieri fuseseră identificate 117 de victime decedate.

În atentatele de vineri, 352 de persoane au fost rănite.

Forțele antiteroriste franceze au declanșat miercuri dimineață o operațiune în Saint-Denis pentru a-l captura pe Abdelhamid Abaaoud, presupusul organizator al atacurilor teroriste de vineri seară, însă nu a fost găsit.

În operațiunea de miercuri, șapte persoane au fost reținute și doi militanți islamiști au murit, dintre care o femeie-kamikaze care s-a detonat în timpul intervenției autorităților.