Tokaev: Forțele OTSC se vor retrage din Kazahstan în câteva zile

Publicat: 11 01. 2022, 13:01
Sursa foto: Profimedia

Președintele din Kazahstan, Kasîm-Jomart Tokaev, a declarat marți că trupele Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), care se află în țară, vor începe retragerea în două zile.

Trupele OTSC, conduse de Rusia, se află în Kazahstan pe frondul protestelor violente care au afectat săptămâna trecută fosta țară sovietică, informează Agerpres.

„Principala misiune a forţelor de pacificare ale OTSC s-a încheiat cu succes. În două zile va începe retragerea graduală a unităţilor. Procesul nu va dura mai mult de 10 zile”, a transmis Tokaev Parlamentului kazah, prin videoconferinţă, din palatul prezidenţial din capitala Nur-Sultan.

Bilanțul protestelor din Kazahstan a ajuns la 164 de morți

Luni a fost zi de doliu național în Kazahstan, decretată de președintele Kasîm-Jomart Tokaev, având în vedere că, în urma confruntărilor violente din ultima săptămână – agresiuni pe care Ministerul Afacerilor Externe de la Nur-Sultan le pune pe seama unor grupuri bine coordonate de teroriști instruiți în străinătate, membri ai unor grupuri radicale islamiste – s-au înregistrat victime atât în rândurile forțelor de ordine și militare, dar și printre civili.

Un bilanț, citat de presa kazahă de stat și cea rusă, anunțat pe rețele de socializare, arată de 164 de persoane au fost ucise, însă poliția și autoritățile sanitare nu au confirmat cifra, iar postarea a fost ștearsă între timp.

Luni este ziua de doliul național, decretată pe teritoriul Kazahstanului, fost stat sovietic și în prezent o republică prezidențială cu aproximativ 19 milioane de locuitori. Decizia a fost luată după ce protestele ce au debutat acum două duminici au făcut victime în rândul părților implicate.

În plus, potrivit Reuters, în prezent sunt reținute aproape 8.000 de persoane pentru a aduce situația sub control.

Ministerul Afacerilor Externe din Kazahstan precizează că mai multe adunări publice pașnice erau în derulare în regiunea Mangystau și în toate orașele importante din țară, iar revendicările protestatarilor erau pe deplin satisfăcute.