Tragedia din largul Coreei de Sud provoacă victime pe uscat. Ultimul gând al unui supraviețuitor sinucigaș

Sewol avea 476 de persoane la bord când a naufragiat în largul costei de sud a Coreei, la 16 aprilie dimineața. Majoritatea erau liceeni într-o excursie școlară, însoțiți de aproximativ zece profesori.

Rudelor celor aproximativ 300 de morți sau dispăruți, adeseori părinți, sunt în agonie, în timp ce supraviețuitorii nu reușesc să scape de acest coșmar, potrivit martorilor.

Povara psihologică, vinovăția supraviețuitorului, a fost prea grea pentru directorul adjunct al liceului, care a cedat. El s-a spânzurat la două zile după naufragiu.

„Supraviețuirea de unul singur este dură … Îmi asum toată responsabilitatea”, a scris el într-o scrisoare găsită în portofoliul său. „Să mi se disperseze cenușa la locul naufragiului”.

Dintre cei 352 de liceeni aflați la bord, 70 au supraviețuit și au dificultăți în a se întoarce în clasele decimate.

Medicii și psihologii avertizează împotriva stresului posttraumatic de care suferă acești adolescenți, iar purtătorul de cuvânt al părinților ai căror copii au supraviețuit a făcut apel la ajutor.

„Ei susțin că se simt vinovați”, a declarat Jang Dong-Won în cadrul unei conferințe de presă. Mulți nu îndrăznesc să mai privească pe fereastră, „de teamă să nu vadă apa invadând”.

„Trebuie să ne ocupăm de toți: cei care au murit, cei care au dispărut și cei care au supraviețuit”, a adăugat el, cu vocea gâtuită de emoție.

Riscuri de sinucidere

Pe Jindo, insula vecină cu locul catastrofei, rudele dispăruților sunt epuizate și zdrobite. Ele campează de o săptămână în sala de gimnastică a insulei, care seamănă cu o tabără de refugiați în derivă.

După ce s-au agățat timp de câteva zile de speranța găsirii unor supraviețuitori, poate refugiați în buzunarele de aer, familiile așteaptă în prezent sosirea în port a cadavrelor scoase de pe feribot.

Când sunt chemați – deoarece echipa de legiști a găsit acte de identitate sau haine care corespund descrierii oferite de rude – trebuie să identifice cadavrele, într-o morgă improvizată sub corturi.

„Este un haos de emoții. Șocul, neîncrederea, furia și tristețea se întrepătrund în spiritul lor”, constată Sohn Jee-Hoon, unul dintre zecile de specialiști care ajută familiile să treacă prin această încercare.

Situația este „îngrijorătoare”, potrivit terapeutului. Mulți sunt atât de traumatizați, încât nici nu se gândesc să ceară ajutor.

Cu atât mai mult cu cât susținerea psihologică este puțin răspândită în Coreea de Sud: să ceri ajutor este un semn de slăbiciune, consideră multe persoane. Țara are cele mai ridicate rate de sinucidere dintre națiunile OCDE: 33,5 la sută la 100.000 de locuitori.

În opinia lui Ha Jung-Mi, psihiatru trimis în Jindo, rudele care „nu au o rețea de susținere riscă să își pună capăt zilelor”.

Impactul psihologic al acestei catastrofe se va face resimțit, multă vreme, în rândul echipelor de salvare și mai ales al scafandrilor care recuperează zeci de cadavre de pe feribot, potrivit psihiatrului.

Lee Jun-Ho, un scafandru civil voluntar – ca mulți alții care participă la operațiuni – a petrecut ore întregi cercetând culoarele inundate ale feribotului, în întuneric absolut, în căutarea unor cadavre de copii.

„Este înspăimântător să îți apară în față un cadavru care plutește în apă”, a declarat el pentru AFP. „Este dificil să te duci la culcare seara”.