Tragedie horror provocată de o ASTROLOAGĂ înspăimântată de eclipsă. Și-a înjunghiat iubitul în inimă și apoi și-a aruncat copiii din mașină în mers

Publicat: 11 04. 2024, 08:27
Sursa foto: facebook

O tragedie cumplită zguduie Statele Unite după ce o astroloagă americană, obsedată de eclipsa de soare recentă, și-a ieșit din minți înspăimântată că acesta este sfârșitul lumii. Femeia și-a înjunghiat mortal partenerul și și-a aruncat cele două fiice din mașină, pe autostradă în mers.

Potrivit Los Angeles Times, Danielle Johnson, cunoscută drept „vindecător divin” și „Ayoka” pe rețelele de socializare, a fost găsită moartă în mașina sa, în urma incidentului tragic.

Se pare că influența eclipsei a avut un impact puternic asupra ei, în special în contextul unor postări recente în care compara fenomenul cu „apogeul războiului spiritual” și făcea aluzii la apocalipsă.

Cu trei zile înainte de crima oribilă, femeia posta pe rețeaua de socializare X: „Treziți-vă! Apocalipsa e aici! Toată lumea care are urechi să asculte. Timpul vostru de a alege ceea ce credeți este acum!”.

În dimineața eclipsei, ea și-a înjunghiat partenerul, în vârstă de 29 de ani, în inimă, în propriul lor apartament din Los Angeles. Apoi, cu cele două fiice ale lor în mașină, a părăsit locuința, ducându-se pe autostradă.

Pe drum, a aruncat copiii afară din mașină, iar ulterior, într-un incident tragic, una dintre ele, un bebeluș de opt luni, a fost găsită moartă. Sora sa mai mare, de nouă ani, a supraviețuit miraculos.

Danielle a continuat să conducă cu viteză, iar mașina sa s-a izbit de un copac, la 160 km/h, pe un drum de coastă. Trupul ei a fost găsit sfârtecat în urma accidentului.

Dr. Carole Lieberman, psihiatru legist, a declarat pentru Sandra Mitchell de la KTLA că este posibil ca Johnson, care ar fi putut suferi de tulburare bipolară sau depresie postnatală și să fi fost într-o manie, să fi văzut lucruri și să fi auzit voci.

„Pe măsură ce eclipsa se apropia, acest lucru ar fi putut aduce aceste probleme la un nivel maxim, astfel încât oamenii ar fi putut să o vadă că nu are sens, că ia decizii proaste, că face lucruri periculoase”, a adăugat ea.