Tragedie în Republica Centrafricană: Cel puțin 100 de oameni uciși după prăbușirea unei mine de aur improvizate
Peste 100 de oameni au fost uciși după ce o mină de aur de lângă satul Zamboye s-a prăbușit în vestul Republicii Centrafricană, lângă frontiera cu Cameroon.
În urma prăbușirii minei, voluntarii de la Crucea Roșie și sursele locale susțin că au fost recuperate 100 de cadavre, iar minerii încă sunt dați dispăruți sau sunt rămași sub dărâmăturile sitului minier.
Peste 100 de morți în Republica Centrafricană
Incidentul s-a petrecut marți, lângă satul Zamboye, la aproximativ 50 de km de orașul Baboua din Africa Centrală și la câțiva km de Garoua-Boulai, în estul Camerunului.
Gervais Ganagoroh, voluntar de la Crucea Roșie, a declarat pentru Associated Press că miercuri au fost recuperate 100 de trupuri neînsuflețite.
Disperare printre salvatori: „Să-i mai găsim în viață ar fi un miracol”
Oficialul local Bertrand Be Yangye susține că încă sunt oameni rămași sub dărâmături, iar șansele să fie salvați sunt scăzute.
„Să-i mai găsim în viață ar fi un miracol. Suntem întristați și cu inimile frânte să vedem bărbați tineri și femei omorâți după ce s-au dus în mine în căutare de aur pentru a-și scoate familiile din sărăcie”.
Souleymane Bi, primarul adjunct al perfecturii Nana-Mambere, a spus:
„Este oribil. Facem apel la ajutor din partea organizațiilor și a tuturor oamenilor binevoitori”.
Pericolul extrem al mineritului artizanat: O practică fără reguli
Potrivit Al Jazeera, prăbușirea de mine artizanale se petrece des în Cameroon, unde mii de oameni muncesc să extragă aur fără autorizație.
Munca este foarte riscantă, iar mulți mineri nu dispun de echipamente de protecție și accidentele sunt mortale.”
Bilanț sumbru: Un șir lung de accidente mortale în minele din regiune
La prăbușirea unei alte mine din Be-Mbari din iunie s-au înregistrat alte victime numeroase.
De asemenea, șapte oameni au fost uciși în martie, când s-a prăbușit o altă mină în Ngourroum.
Alți 20 oameni au murit într-un accident minier în februarie, în Gordi.
Sursa Video: DW News