Tragedie la Paris. Opt persoane au murit, printre care și doi copii

Publicat: 02 09. 2015, 10:01

Potrivit pompierilor, opt persoane au murit în incendiu, printre care și doi copii, iar alte patru persoane au fost rănite, între care se află de asemenea doi copii.

Incendiul a izbucnit la parterul clădirii, după care s-a extins pe casa scărilor. Cel puțin 100 de pompieri au fost mobilizați pentru stingerea flăcărilor, iar în prezent incendiul este sub control. Un pompier a declarat pentru postul de radio Europe 1 că focul se întindea pe șase etaje atunci când au sosit echipele de intervenție.

Ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, primarul Parisului, Anne Hidalgo, și prefectul poliției, Michel Cadot, au sosit la locul incendiului.

Potrivit ministrului, „este prea devreme pentru a determina cauzele acestei drame”. Parchetul din Paris a încredințat brigăzii criminalistice a poliției judiciare ancheta în acest caz.

Anne Hidalgo a afirmat că „aproximativ 15 locuințe au fost afectate” de flăcări, subliniind că „imobilul privat era în stare bună”.

Autoritățile au pus la dispoziția locuitorilor imobilului soluții temporare de cazare, a declarat pentru France Bleu primarul sectorului 18 al Parisului, Eric Lejoindre.