Trimisul lui Trump în Afganistan, propunerea cu care a șocat lumea: cooptarea talibanilor la guvernare

Publicat: 23 10. 2017, 23:03

„În mod clar, va trebui să luptăm în continuare împotriva talibanilor și a altor grupuri pentru a-i face să înțeleagă că nu vor obține niciodată victoria militară”, a declarat Rex Tillerson în cursul vizitei neanunțate efectuate luni la Kabul, unde s-a întâlnit cu președintele Afganistanului, Ashraf Ghani, și cu premierul Abdullah Abdullah.

„Însă credem că există voci moderate printre talibani, voci care nu vor ca luptele să continue la infinit. Nu vor să lupte și copiii lor. Intenționăm să începem discuții cu acele persoane, pentru a le atrage într-un proces de reconciliere care să conducă la un proces de pace, cu implicarea deplină și cu participarea lor la guvernare”, a explicat Rex Tillerson.

Rex Tillerson le-a prezentat liderilor afgani noua strategie a Administrației Donald Trump privind Asia de Sud. Referindu-se la situația din Afganistan, Pakistan și India, secretarul de Stat american a evidențiat necesitatea contracarării grupurilor extremiste.

Statele Unite au intervenit militar în Afganistan în anul 2001, înlăturând regimul taliban de la Kabul, acuzat de colaborare cu rețeaua teroristă Al-Qaida, care a comis atentatele din 11 septembrie 2001 în Washington și New York. Statele Unite și Alianța Nord-Atlantică mențin trupe în Afganistan, pentru a oferi asistență serviciilor de securitate afgane în confruntările cu insurgenții talibani și cu militanți ai rețelelor teroriste Al-Qaida și Stat Islamic.