Trump acuză „mass-media coruptă” că răspândește minciuni pentru a influența votanții: „Alegerile sunt aranjate”

Publicat: 16 10. 2016, 14:58
Actualizat: 26 03. 2019, 08:10

„Alegerile sunt aranjate de mass-media coruptă care răspândește acuzații complet false sau chiar minciuni sfruntate în efortul de a obține alegerea drept președinte,” a lui Hillary Clinton, a declarat Trump la un miting electoral organizat în statul american New Hampshire.

Republicanul a mai sugerat că Hillary Clinton ar fi luat droguri înainte de dezbaterea dintre cei doi candidați la președinția Statelor Unite și chiar a cerut ca amândoi să fie supuși unui test antidrog înainte de dezbaterea finală.

„La începutul ultimei dezbateri era plină de energie. La final (…) abia a putut să ajungă până la mașina ei,” a afirmat Trump la mitingul electoral ținut în orașul Portsmouth din New Hampshire.

Controversele stârnite de Donald Trump nu par să aibă un efect negativ sesizabil în ceea ce privește susținerea de care candidatul republican beneficiează din partea electoratului.

Datele unui sondaj realizat la comanda ABC News/Washington Post, date publicității duminică, arată că 47% dintre respondenți ar vota cu Hillary Clinton, în timp ce Trump are susținerea a 43% dintre aceștia.