Trump anunță data la care se încheie războiul din Iran: „Obiectivele sunt aproape atinse. Am distrus tot”

Publicat: 02 04. 2026, 08:08
Donald Trump - Foto: X/@StateDept

Președintele Donald Trump afirmă că războiul cu Iranul este aproape de final și că obiectivele strategice ale operațiunii „furia epică” sunt atinse. Liderul de la Casa Albă susține că armata iraniană a fost complet „paralizată” și amenințarea nucleară eliminată.

Donald Trump a declarat, joi dimineață (ora României n.red), într-un discurs adresat națiunii, că războiul dintre Statele Unite și Iran se apropie de final, estimând că implicarea militară va mai dura doar două până la maximum trei săptămâni, adică un termen maximal de până la 16 aprilie 2026, scrie CNN.

„Datorită progreselor pe care le-am înregistrat, pot afirma că suntem pe cale să ne îndeplinim în curând toate obiectivele militare. Îi vom lovi foarte tare în următoarele câteva săptămâni și îi vom trimite înapoi în epoca de piatră, acolo unde le este locul.”, a transmis liderul de la Casa Albă.

Sursa video – X/@StateDept

„Dacă nu se ajunge la un acord, vom lovi fiecare centrală electrică a lor, foarte tare și probabil simultan”, a precizat Trump.

Sursa video – X/@StateDept

Trump a susținut că ofensiva americană a distrus capacitățile militare ale Iranului, prezentând un bilanț categoric al acțiunilor militare.

„Am realizat totul. Marina lor a dispărut. Forțele lor aeriene au dispărut. Rachetele lor sunt aproape epuizate sau neutralizate. Luate împreună, aceste acțiuni vor paraliza armata Iranului, le vor zdrobi capacitatea de a sprijini interpușii lor teroriști și le vor nega capacitatea de a construi o bombă nucleară. Forțele noastre armate au fost extraordinare”, a spus Trump.

Sursa video – X/@StateDept

Operațiunea „Epic Fury”, necesară pentru siguranța Americii

Președintele american a explicat că operațiunea militară, denumită „Epic Fury”, a fost „necesară pentru siguranța Americii” și a aliaților săi, invocând istoricul de acțiuni ostile atribuite Iranului în ultimele decenii. Trump a descris regimul iranian drept unul „brutal și criminal”, făcând referire inclusiv la reprimarea violentă a protestelor interne.

„Nu voi permite niciodată ca acest lucru să se întâmple”, a afirmat liderul american, referindu-se la posibilitatea ca Iranul să obțină arma nucleară.

Potrivit șefului de la Casa Albă, Iranul se afla „chiar în pragul” dezvoltării unei bombe nucleare, în timp ce își extindea capacitățile de rachete cu rază lungă de acțiune.

Sursa video – X/@StateDept

De asemenea, Trump a criticat dur acordul nuclear negociat de Barack Obama, pe care l-a numit „o greșeală”, reiterând că anularea acestuia a fost o decizie corectă. Liderul american a amintit și de operațiunea militară „Midnight Hammer”, lansată în iunie 2025 împotriva infrastructurii nucleare iraniene.

„Nimeni nu a mai văzut așa ceva. Am distrus complet acele situri nucleare”, spune el.

Mesaj pentru aliați

În discursul său, Donald Trump a mulțumit aliaților Statelor Unite din regiune, inclusiv Israelului și statelor din Golf, pentru sprijinul acordat.

„Doresc să le mulțumesc aliaților noștri din Orientul Mijlociu: Israel, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Bahrain. Au fost extraordinari și nu vom permite ca aceștia să sufere vreun rău sau să eșueze în niciun fel.”, a declarat Trump.

Sursa video – X/@StateDept

Președintele a subliniat că Iranul a atacat în mod repetat aceste țări, argumentând astfel necesitatea intervenției militare. Totodată, Trump a anunțat că a vizitat baza aeriană Dover pentru a aduce un omagiu celor 13 militari americani care și-au pierdut viața în conflict.

„Le salutăm sacrificiul și acum trebuie să-i onorăm prin finalizarea misiunii”, a spus liderul de la Casa Albă.


Recomandarea autoruului:

Trump laudă victoriile SUA împotriva Iranului: „marina și forţele iraniene aeriene nu mai există, liderii săi sunt morţi”