Trump, atac la Meghan Markle! Prințul Harry, ironizat: „Îi urez mult succes!” – VIDEO

Publicat: 24 09. 2020, 10:27
Trump, atac la Meghan Markle! Prințul Harry, ironizat: „Îi urez mult succes!” - VIDEO / Sursa FOTO: Trump, atac la Meghan Markle! Prințul Harry, ironizat: „Îi urez mult succes!” - VIDEO

Deranjat de declaraţiile recente făcute de Meghan Markle, preşedintele Donald Trump a criticat-o pe fosta actriţă de televiziune. Cu ironie, liderul de la Casa Albă i-a urat „mult curaj” prinţului Harry.

Nu sunt unul dintre admiratorii ei”, a declarat Donald Trump, invitat de jurnalişti să comenteze declaraţiile recente ale fostei actriţe. „Îi doresc mult curaj lui Harry, pentru că va avea nevoie”, a adăugat el cu ironie.

Într-un mesaj video difuzat miercuri de postul ABC cu ocazia publicării listei celor 100 de personalităţi ale anului de către revista Time, actriţa şi soţul ei au subliniat, fără să menţioneze vreodată numele lui Donald Trump, importanţa crucială pe care o au alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.

La fiecare patru ani ni se spune: «Acestea sunt cele mai importante alegeri din viaţa noastră». Cele de acum sunt cu adevărat aşa! Atunci când votăm, valorile noastre sunt în joc, vocile noastre se fac auzite”, a declarat metisa Meghan Markle. „Este crucial să respingem discursul care incită la ură, dezinformarea şi atacurile online”, a subliniat și prinţul Harry.

Meghan Markle l-a numit misogin pe Donald Trump

Meghan Markle și prințul Harry au încetat să mai fie un membru activ al familiei regale britanice. La începutul lui iunie, ei au renunțat și la tradiţionala rezervă asociată statutului princiar pentru a se exprima public după moartea lui George Floyd şi, într-un sens mai larg, cu privire la rasismul şi violenţa Poliției din Statele Unite.

Meghan Markle, care s-a căsătorit cu nepotul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii în 2018, l-a criticat pe preşedintele american Donald Trump în timpul campaniei alegerilor din 2016, acuzându-l că este misogin şi că provoacă discordie. La rândul lui, Trump a reacționat în 2019, când i-au fost aduse la cunoştinţă criticile lui Meghan Markle: „Nu ştiam asta. Ce pot să spun? Nu ştiam că Meghan este dezagreabilă”.