Trump dă înapoi în războiul cu China: Nu voi impune mai multe tarife / Sper să mă întâlnesc cu Kim Jong-un

Publicat: 29 06. 2019, 11:48

Donald Trump a mai declarat că discuțiile privind compania Huawei vor fi lăsate pentru sfârșitul negocierilor cu China, adăugând că firmele americane vor avea permisiunea să vândă echipament companiei Huawei.

Liderul de la Casa Albă a afirmat de asemenea că speră să întâlnească cu Kim Jong-un duminică, în timpul vizitei sale în zona demilitarizată între cele două Corei.

Acesta a informat că va fi o vizită de scurtă durată și că speră să „îi strângă mâna”.

În cadrul întrevederii cu prințul saudit Mohammed Bin Salman, Trump a declarat că Arabia Saudită este „un aliat extraordinar al Statelor Unite”, însă este foarte „nefericit” în privința asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi.

Întrebat despre afirmațiile fostului lider de la Casa Albă Jimmy Carter, care l-a acuzat pe Trump că este un „președinte ilegitim” din cauza ingerințelor ruse în alegeri, acesta a declarat că se aștepta la astfel de afirmații, însă funcția nu a fost obținută cu ajutorul Rusiei.

Privind decizia de a anulat o serie de atacuri care să vizeze ținte din Iran, președintele american a declarat că a fost informat că 150 de persoane ar putea muri în urma atacurilor, acesta fiind unul dintre motivele pentru care atacurile nu au mai avut loc.

Foto: Hepta